Parfumul cuvintelor

Datorita  bunãvointei Mirelei si inspiratiei Sarei, am prilejul de a re-republica un articol cu secvente autobiografice; nici n-a trebuit sa modific mult…;doar sa elimin cateva cuvinte inodore…

Posted by daurel / noiembrie 30, 2009

(si inca odata / 10 noiembrie 2010)

Internetul oferã sansa culturalizãrii. Nu zic cultivãrii; cultura nu se poate face  ”pe sãrite”; nu se poate face la orice vârsta. Eu recunosc asta;

…ce s-a ratat in educatie si instruire, ratate rãmân ! ( Cred ca am demonstrat…)

Pânã in 1990  am lucrat in  doua unitãti industriale mari si una foarte mare; cea foarte mare avea peste  300 de licentiati, printre cei vreo 4000 de angajati.

Desigur majoritatea licentiatilor erau ingineri, dar erau si fizicieni, economisti, ciberneticieni, traducatori, medici, militari, securisti…

Se discuta mult despre cultura; despre cultura generala…

  Se impunea  exprimarea coerenta, clara, univoca, fara inflorituri…; nu neaparat corecta academic…

Pe atunci ma exprimam mai repede prin desen tehnic, decat prin vorbe…Desigur, era un mediu si o vreme  in care exprimarea codificata era la mare pret.

   Timpul era infinit…Am lãlãit o lucrare  mai mult de o luna peste termen din cauza unui cuvânt. Era vorba daca  operatia de prelucrarea muchiilor lentilelor de sticla optica sa fie denumita  ”teşire”, “şanfrenare”, “zencuire” sau “bizotare”. Lucrarea a fost indrumata spre biblioteca tehnica, unde erau incadrati filologi; nu mai stiu ce au decis…

Dincolo de cultura generala si cultura de specialitate, am descoperit persoane, chiar personalitati, cu o cultura rafinata. Nu intotdeauna erau si cei mai potriviti pentru postul ce-l ocupau, adica nu aveau  studii tehnice, insa se achitau cu eleganta de indatoriri…Ii ajuta atitudinea fata de munca si rãbdarea de-a citi orice document, act, documentatie, instructiune, pãna la capãt…

S-au dat de gol prin umanismul lor; nu voiau sa fie ultimii depozitari ai unor valori culturale… Nu mai sperau cã vor trai cãderea dictaturii.

Voiau sa transmita cunostinte, principii…Stiau ca in urma oricarui om ceea ce  rãmâne este influenţa; buna sau rea…; ei au optat pentru influenţarea in bine…

Asta era impresia mea despre acei colegi discreti.

Era in perioada când cãutam sã-mi instruiesc copiii; mai precis, sã le ofer ce n-am asimilat eu când trebuia: muzica clasica, sporturi , dans, limbi straine…Asa am cunoscut, printre colegii de munca,  fosti preoti, fosti ofiteri in garda regala, compozitori si doi  dirijori fosti legionari…Legionarii aveau  jumatate de norma la brigazile artistice… Nici unul dintre ei nu se falea cu cunostintele lor, nu ironizau incultura nimãnui…

Mi-au recomandat  si m-au recomandat…Era o categorie care trãia intr-o lume cu alte bucurii. Ii surprindeam vorbind despre spectacolele de la filarmonica, despre cântãretii de la opera, despre bridge si rugby…

Ceilalti ne entuziasmam de geniul lui Adrian Paunescu…

Despre excursii in strãinatate nu se vorbea deloc; nici n-am avut cui sã mã laud cu cele doua „iesiri” ale mele; cred ca de atunci mi se trage inapetenta de-a comenta postarile despre turism…

I-am inteles cât m-a dus mintea; nici eu nu credeam ca va cadea comunismul; speram, cam ca Ion Iliescu, ca sistemul se va umaniza, gorbaceoviza …

Cu cativa dintre acei oameni manierati am discutat si dupa  ’89;  mi-au spus cã nu  m-au creditat  din bunãtate, ca au fost si ei  pervertiti de sistem…

Mi-au spus ca au sperat sã ajung cineva si sã-i ajut cândva; pe ei sau pe copiii lor…

Ei nu stiau ca eram cam  fara  sanse la functii…De altfel, asta am aflat-o mai tarziu…

N-am cumpãrat pianul recomandat de unul dintre ei; fiicele mele si l-ar fi dorit, deoarece se stie ca orice pian are scaun rotitor…

De la acesti colegi discreti am retinut o vorbã cu parfum de politete indelung exersata: “cred cã nu m-am fãcut inteles” 

Ceilalti  ne insultam mereu  cu expresia : ”n-ai inteles nimic!”

*

Au mai scris pe tema cuvintelor: Mirela Pete, Silving, Carmen, Lili, Almanahe, Iulia Radu, Clipe de Cluj, Sara, Pandhora, Vania, Gabi, Elly, Minnie, Lolita, Diana