Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Discursuri nerostite

Posted by daurel pe 4 Iunie 2012

Constat ca este un nou sezon de  reintâlniri ale promotiilor de absolventi.

Zamfir a relatat despre asemenea eveniment desfasurat in Turda; cu imagini filmate si vorbe putine;… insa bine cumpãnite.

Carmen va avea, probabil, ceva relatari de la Sibiu

Redau mai jos câteva gânduri pe care n-am avut niciodata curajul sã le rostesc in prezenta venerabililor mei profesori.

Nu mi-a   plãcut in mod special vreo disciplina scoalarã…Dacã mã gandesc bine, nu mi-a plãcut niciuna; daca mi-ar fi plãcut, as fi citit lectiile inainte de predare; in mod sigur, n-am fãcut asta niciodata …

… imi amintesc cu plãcere de un singur profesor; este Omul  care a intervenit la momentul potrivit si ne-a fãcut  sa vedem rostul unor discipline de spaima:  obositoarea matematica,  coroziva chimie…

Este vorba despre dirigintele  din perioada claselor V-VIII: profesorul Ionel Barbul, licentiat in muzica si teologie. Inafarã de muzicã, dirigintele  preda si cunostinte agricole; asta insemna ca  avea in grija si lotul scolar.

In clasã sau pe lotul scolar am inteles unitãtile de mãsurare ale suprafetelor, sistemul de greutati cu multiplii si submultiplii sãi, calculul volumelor si procentelor in alcatuirea solutiilor aplicate in protectia plantelor, chimia azotului si carbonului in frunze, deci  fotosinteza…Nu mai amintesc despre fizica osmozei si capilaritate…Ne-a explicat mecanismul spãlãrii rufelor folosind lesia, o alcalie obtinuta   cenusa anumitor plante; cenusa de pãducel (?) nu este buna: arde rufele.

…stiind din pruncie toate acestea, si considerandu-le suficiente, nu am mai fost interesat de  chimie si agricultura.

Asadar, pentru scoala din satul natal as avea un discurs admirativ.

Au urmat ani grei la un liceu rural. Avea internat, insã toamna, pâna se acordau gratuitatile pentru copiii colectivistilor,  fãceam naveta cu bicicleta. Când ploua mergeam pe jos, insa era alt avantaj: luntrasului de la Somes îi era lene sã iasa din bordei;  ne lãsa pe elevi sã câstigãm  ceva bani trecând putinii cãlãtori intâmplãtori; din nefericire, cei mai multi  erau navetisti, deci plãteau luntrasului „la salariu”.

Problema principala in liceu a fost mentinerea gratuitatii pentru cazarea la internat; aceasta gratuitate era conditionata de media generala peste 8,5. Familiei mele ii promisese  directorul liceului, consãtean, cã vor avea grijã, dumnealui si sotia,   sã mã umple de note mari…N-a fost sa fie; profesorii pe care se bazau pãrintii mei mã tineau la geografie, istorie si stiinte sociale numai in note de 6 si 7; astfel,  am fost nevoit sã iau note mari la materii imposibile:  fizica si matematica …

Dupã un timp  s-a scornit cã as fi bun de politehnica; pe aceasta baza ceilalti profesori, exceptându-i pe director si sotia, au inceput sã-mi dea note de 8 si 9; inclusiv la muzicã si la rusã…

Acum, ati putea spune: lasã-i pe profesori, intâlnirile sunt pentru a-ti revedea colegii !

Asa-i, insa atmosfera instaurata in acei ani in liceul despre care vorbesc a deteriorat grav relatiile dintre colegii mei de clasa; fiecare ne descurcam cum puteam: pãrintii instãriti dãdeau mitã pentru note,  elevii ii ajutam pe profesori in treburi gospodãresti si activitati didactice care contau pentru gradele lor; mai socializam cu cârnati, vin si palincã in excursii sau când ne controlau disciplina din internat…

Liceenii de atunci, din mediul despre care vorbesc, nu tinteau spre facultate; se mai credea ca absolventii de liceu scapa de munca de jos. Toti colegii am atins acest deziderat…Ceea ce ne dezbina sunt unele convingeri; convingeri  pe care le-am transmis deja copiilor nostri, deci, generatiilor viitoare.

Dragii mei colegi imi  aduc  mereu argumente cã dacã te-ai nãscut intr-o familie fãrã legãturi cu puterea  nu poti supravietui decât apelând la mitã si la umilinte; pentru cei proveniti din familii bazate pe putere si influenta verdictul colegilor mei a fost si  este: coruptie…Tertium non datur !

PS. Totusi, nu pot incheia fãrã nici o speranta…Cineva poate ca are nevoie de  idei in pregatirea acestor evenimente.

E simplu: ne cumpãram haine noi, nu ne bazãm sa  fim cazati la colegi, comandãm flori din timp, ne luam mâncare la pachet…

Discursul?

…. au dificultati doar primii din catalog.

10 Răspunsuri to “Discursuri nerostite”

  1. […] Elly,Florentina,Daurel,Gabi,Pandhoraa,Vania, Zina. […]

  2. vienela said

    Inca se mai practica aceste metode prin unele licee.

  3. Mirela said

    Dacă pentru scoala din satul natal ai avea un discurs admirativ, înseamnă că nu e timpul pierdut. Mă gândesc că ai mei dragi părinți nici n-au știut că au copii la școală, doar că frate-meu și cu mine am venit cu diplomele acasă…Dar ce înseamnă ”munca de jos”? Am o fostă colegă manichiuristă. Acum e în Austria, la un beauty salon, câștigă cât noi, ceilalți, la un loc. Fără să fi terminat vreo facultate. E de sus, e de jos, habar n-am!

  4. […] Mirela Pete, Gabi, Lili, Daurel, Dana Pătrănoiu. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the first […]

  5. […] Elly,Daurel, Zina ,Florentina,Gabi, Pandhoraa ,   Vania. […]

  6. Zina said

    Și în învățământ, ca și în aproape toate celelalte domenii, sunt mulți veniți, puțini chemați… Totuși, eu îmi amintesc cu mare plăcere de anii în care am fost elevă.

  7. daurel said

    @Vienela:
    N-as fi atat de deontolog; cred ca in toate liceele exista dascali corupti.

    @Mirela:
    Era o obsesie, poate mai este in familiile de tarani si muncitori, ca odraslele lor sa fie „domni/doamne”…

    @Zina:
    Din acei ani am mai multe amintiri placute din zona extrascolara; poate voi scrie candva despre inutilitatea liceului sub forma pe care o stiu eu…

  8. Asa e, pe mine ma paste intalnirea de 10 ani de la terminatra facultatii 🙂 Ma si intreb daca voi avea dificultati in a-mi recunoaste fostele colege (ca alti barbati n-au mai fost in an)…

  9. […] Carmen, Cartim, Călin, Coolnewz, Costin Comba, Cristi Milla, Dan Văideanu, Dana Diaconu, Dani, Daurel, Diverse, Dojo, Dragoș Butuzea și pe toți ceilalți iubitori de lecturi […]

  10. […] citiți pe: Carmen, Cartim, Călin, Coolnewz, Cristi Milla, Dan Văideanu, Dana Diaconu, Dani, Daurel și pe toți ceilalți iubitori de lecturi […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: