Anumite indatoriri…

…mã obligã sã fiu in fiecare duminica din aceasta iarna la biserica Sacre-Coer; de câteva sãptãmâni tot voiam sa scriu impresiile  despre aceasta zona linistita; mai amân pana voi sti sa  postez poze; pozele le am de la Brudi din Brad (HD); datorita lui am descoperit aceasta zona.

De un timp ajung la biserica mentionata in timpul liturghiei in franceza; serviciul in franceza  este mai destins decat cel in romana; sunt si familii de africani si cativa asiatici; cand copiii fac galagie, preotii strecoara cate o gluma; enoriasii isi zâmbesc; zâmbesc si eu, chiar daca nu inteleg subtilitatile.

Neavand timp sa trec si pe la o biserica ortodoxa, aprind aici o lumanare, iau rezumatul si apoi caut pe internet ambele liturghii ale duminicii; recuperez cat am lipsit in vreo 30 de ani…Cand va fi vremea mai buna, voi trece si pe la capela ortodoxa…

Azi la catolici am gãsit rezumatul in franceza: Paroisse francophone de Bucarest/ bapteme de Leandre/dimanche 29 janvier; mi s-a inmânat si un document despre beatificarea principelui Vladimir Ghika; iata ce am gasit pe internet:

Vladimir Ghika s-a nascut in lux princiar bizantin, la 25 decembrie 1873, in Constantinopol, si s-a stins din viata ca detinut, la inchisoarea Jilava, la 16 mai 1954. A fost principe, diplomat, scriitor, preot, nepot al ultimului domnitor al Principatului Moldova, Grigore Alexandru Ghika. Tatal lui Vladimir, Ioan Grigore Ghika, a fost ministru plenipotentiar al Romaniei in Turcia. Mama sa, Alexandrina Moret de Blaremberg, era descendenta din Henric al IV-lea, regele Frantei. Vladimir a avut patru frati si o sora, morti de foarte tineri, cu exceptia lui Dimitrie (1875-1967).

Vladimir Ghika a fost botezat si miruit in ritul ortodox, mama sa fiind o credincioasa foarte legata de Biserica Ortodoxa. In anul 1878, micul print a fost dus la Toulouse, in Franta, la scoala, si lasat in grija unei familii protestante, deoarece in zona nu era nicio biserica ortodoxa. A terminat scoala in anul 1895, dupa care a urmat la Paris Facultatea de stiinte Politice. In paralel, a frecventat cursuri de botanica, arta, litere, filosofie, istorie si drept.

In anul 1902, un straniu discernamant, ramas si astazi invaluit in taina, l-a facut pe Vladimir Ghika sa treaca la confesiunea catolica, spre uimirea mamei sale care a fost pana la moarte impotriva acestei hotarari a fiului sau. Totusi, el a povestit mai tarziu ca mama sa, desi era foarte atasata de Biserica Ortodoxa, „avea, fara sa isi dea seama, o mentalitate fundamental catolica, imbogatita cu lecturi ca „Meditatiile” lui Bossuet si „Imitatia lui Cristos”, ce modelasera esential atitudinea ei religioasa. Cu aceasta mentalitate a fost si el crescut, inca din pruncie. Culmea, Vladimir si-a motivat gestul trecerii la catolicism prin dorinta de a fi „si mai ortodox”! A vrut sa devina preot sau calugar, dar papa Pius al X-lea l-a sfatuit sa renunte la aceasta idee, macar pentru o vreme, si sa se dedice apostolatului laic. A desfasurat astfel o formidabila activitate in toata lumea, in Romania, in Italia, Franta, Congo, Japonia, Australia, Ceylon, Argentina. Mai tarziu, in gluma, papa Pius al XI-lea l-a numit „marele vagabond apostolic”. A devenit in acest fel unul dintre pionierii apostolatului laical.

A fost trimis intr-o parohie din mahalaua Villejuif, saracacioasa si primejdioasa, din Paris, unde, daruindu-se, a primenit din temelii spiritul cartierului. In anul 1924, a infiintat o societate auxiliara de misiuni, Opera Fratilor si Surorilor Santului Ioan, cumparand in acest scop o cladire dezafectata a unei foste inchisori pentru femei, care, cu veacuri in urma fusese manastire. Din motive financiare cladirea a fost vanduta, iar membrii s-au dispersat. Imbolnavindu-se in 1930, Vladimir Ghika a fost retras si numit rectorul Bisericii Strainilor din Paris.  
La 13 mai 1931 a fost numit de papa protonotar apostolic. La 3 august 1939 s-a intors in Romania, unde l-a surprins cel de-al doilea razboi mondial. Pentru a fi alaturi de cei saraci si bolnavi, ca sa-i poata ajuta si incuraja, a refuzat sa paraseasca tara. Pentru acelasi motiv, a ramas in Bucuresti si cand au inceput bombardamentele aliatilor.
Monseniorul Ghika nu s-a temut nici de comunistii veniti la putere, refuzand sa plece din tara cu trenul regal. Dar acestia, in plina vanatoare de „spioni”, l-au arestat, la 18 noiembrie 1952, sub acuzatia de „inalta tradare”, si l-au intemnitat la Jilava. In inchisoare a fost in permanenta amenintat, batut pana la sange si schingiuit. Un an mai tarziu a avut loc procesul. Datorita cumplitului tratament la care a fost supus, la 16 mai 1954 a parasit aceasta lume dureroasa, plecand la cele vesnice.