Prietenul meu din Oradea…

…este o persoana motivata, deci foarte activa si implicata. De vreo 3-4 ani, de cand i-am spus ca astept pensia si n-am de gand sa ma mai angajez, ma  ispiteste cu intrebari.

Constatand ca nu ma plang de lipsuri, prietenul mã tot indeamna sa plusez, sã-mi traiesc viata…

Sugestiile lui bat spre cãlãtorii, croaziere, sã merg in statiuni, sã fac vizite; mã invita sã locuiesc la el si sã-mi imbunãtãtesc sãnãtatea la bãile din zona. Probabil ar dori si sa-mi povesteasca pe indelete despre cãlãtoriile fãcute de el, despre noua lui viziune privind soarta pruncilor de la tara realizati la oras…; cam asta am inteles eu din desele noastre convorbiri telefonice.

De un timp se simte dator sa ma incurajeze; are impresia ca am renuntat la bãtãlii…; se vede ca nu-mi citeste blogul…

Azi cred ca l-am lamurit. L-am intrebat daca isi aminteste sa fi lipsit vreodata parintii lui de acasa, daca mai stie la ce vârsta a construit taica-sau casa…

Dintrodata s-a luminat: „inseamna cã tu ai o gospodarie!”

L-am prins:  n-a urmarit niciodata firul povestilor mele; cum sa am numai o gospodarie ? Sunt eu mai nepriceput decât Nastase ?

PS. Trebuia sa-i amintesc ca cine are iscusinta, trebuie sa se roage sa primeasca intelepciune; daca primeste intelepciune, este obligat s-o transmita, altfel este pacat…