Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Reţeta frustrarii…

Posted by daurel pe 4 Decembrie 2011

…este comparaţia; asta am inteles din toate lecţiile de viaţa.

Fiecare suntem „hãruiţi” cu anumite daruri; putem atinge excelenta numai in anumite domenii, in anumite conditii, numai intr-o anumita perioada a vietii…

Chiar stiinta, atât de draga unora, admite ca fiecare suntem unicate;  se stie ca Moise si Iona  au incercat sa se sustraga, insa nu li s-a permis; Dumnezeu n-a facut dubluri, n-are persoane de rezerva…

Nu stiu ce exemple celebre sa dau…

Imi vine in minte doar faptul ca, atunci cand sotia este plecata la fiicele noastre, sunt singurul din aceasta lume care poate hrani cele doua pisici si catelul din casa…; cateii din curte mai au o sansa…; ba, chiar mai multe: sã alarmeze vecinii cã ceva nu-i in regula la noi in gospodarie…

Vreau sãspun cã, inainte de-a fi mandri sau multumiti ca suntem români, eu cred ca e bine sã ne bucuram cã suntem unicate, deci originali la modul absolut.

Repostez pentru a zecea oara Calea Victoriei/Posted by daurel pe 23 octombrie 2009/

De o vreme îmi tot revine in minte o poveste cititã intr-o carte moralizatoare. O voi adapta la obiceiurile ortodoxe.

Pânã acum mi-o reaminteam numai duminica,  la biserica, cand aprindeam  lumânãrile pentru vii si morti, iar  unele tinere isi cereau repezit scuze, si treceau peste rând.  Peste sãptãmânã uitam de poveste…

Azi este vineri, si, se pare, a sosit vremea s-o scriu, s-o public…

Este vorba de carierele  a doua fete. Amândouã erau jurnaliste, cam de aceasi vârstã, aceeasi pregatire, la fel de plãcute. In decursul a câtiva ani s-au ciocnit una de alta in mai multe redactii. Relatiile dintre ele, totusi, nu au trecut de la “Bunã”  la mai apropiatul  ”Ce faci?”  Cornelia era mereu pe o pozitie ierarhica superioara.

Pentru Victoria, cealalta jurnalista, evenimentele au luat o intorsaturã mai neplacutã când a pierdut un concurs de promovare in favoarea Corneliei; deja le desparteau doua trepte ierarhice. A inceput s-o urascã, s-o bãnuiascã de aranjamente incorecte, chiar de imoralitate. Munca in redactie devenise un calvar. A fost nevoita sa se destainuie in fata pãrintilor,care au calmat-o si, in lipsa altor idei, i-au reamintit despre perceptele religioase. Trebuia sã-si iubeasca dusmanca! 

Parintii erau cumva pregatiti pentru acest esec al fiicei lor inca de la  gradinita. Victoria isi facuse un scop de-a fi premianta, recitatoare, zâna cea bunã din piesele scolare, sahista, redactor sef  la revista liceului…Vedeta…Pãrintii n-o incurajau, dar nici nu stiau cum s-o pregateasca pentru locul doi. Aveau doar un singur copil…

O vreme, Victoria nu stia cã ea o  ura pe Cornelia; credea cã este o banalã invidie, si se rusina in sinea ei pentru acel sentiment. A citit pe furis comentarii religioase, dar n-a gasit ceva clar despre invidie. In schimb, a aflat multe despre povara urii si despre dragostea fata de oameni, fata de toti oamenii…Având multe drumuri prin oras, intra in biserici si incerca sa se roage. Uneori reusea. Aprindea si lumânãri. Dorinta  de-a fi remarcata nu-i disparuse. Urmarind daca actele ei  sunt apreciate de catre cei prezenti, intr-o duminica,  a recunoscut-o in multime pe Cornelia, care se ruga concentrata .

 A asteptat-o la iesire, dar Cornelia a trecut fara sã se uite in jur. Victoria a urmat-o si a salutat-o cu  “Buna, ce mai faci?”.

 Fãrã sã zicã nici un cuvânt, Cornelia a luat-o pe Victoria  de brat si s-au indepartat de multime. A invitat-o la o cafea. N-a lasat-o pe Victoria sa vorbeasca pana nu s-a confesat cu pauze lungi si cuvinte demult gandite. Astfel, a aflat Victoria ca sefa ei i-a simtit ostilitatea imediat dupa concurs, si tot de atunci se roaga si pentru linistea ei. Pentru linistea celei ce-a pierdut promovarea.  Cornelia a povestit ca- si creste singurã copilul, munceste mult, inclusiv peste program si admira  de un timp, cu sinceritate,  talentul de reporter al Victoriei.  A fost o mare bucurie in familia Victoriei. Mergea cu bucurie la redactie. Cornelia ii cerea sfaturi despre stilul diverselor articole jurnalistice si o incuraja sã scrie o carte. 

  Dupa cativa ani, Cornelia a ajuns redactor sef, iar Victoria o scriitoare de succes. Bineînteles, orice  lansare a cartilor ei era sprijinita cu publicitate cordialã de Cornelia si multi jurnalisti.

Anunțuri

5 răspunsuri to “Reţeta frustrarii…”

  1. Zina said

    Ar fi bine daca s-ar intampla mai des minuni de-astea …

  2. Aseară, pe un post Tv se discuta despre talent.
    Cea mai obsesivă întrebare adresată unor copii cu har și părinților acestora a fost- sunteți pregătiți pentru un eșec?
    Nu zic să nu fim smeriți, dar discuțiile pozitive fac bine oricui!

  3. daurel said

    @Zina,
    se intampla frecvent in biserici, cum bine a confirmat Vania intr-un comentariu la prima publicare a povestii…

    @Incertitudini,
    am serioase retineri in ce priveste chinuirea copiilor prin televiziuni; mai mult: problema esecului este reala ! Cine si-o va asuma ?

  4. Marycix said

    Bine ar fi ca fiecare om sa inteleaga ca atunci cand i se inchide o usa este spre bine sau, ca de fapt ceea ce va primi este mult mai valoros! Dumnezeu ne traseaza calea. Cine nu vede acest lucru sau nu este ajutat sa vada acest lucru, risca sa piarda totul, datorita urii si invidiei!
    Iona s-a trezit abia dupa ce l-a inghitit balena!

  5. Dincolo de vitrină, observă zâmbetele părin ilor care aveau să le facă o bucurie propriilor copii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: