Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Eu il cred pe…

Posted by daurel pe 18 Mai 2011

...Samuel P. Huntington.

Am mai scris despre teoria acestuia; deocamdata n-a fost negata de realitate, desi au au trecut aproape 20 de ani de la lansare.
Urmaresc cu interes discutiile pe aceasta temã; iata ce spune regizorul Jiri Mentzel intr-o discutie recenta cu CTP, despre amprenta confesiunilor crestine asupra popoarelor:

„Cehia are un motiv istoric. Nouă ne-a fost impusă credinţa catolică, dar nu a fost aproape de sufletul nostru. Pentru că ne-a fost impusă, am avut mereu o atitudine laxă faţă de religie”, a spus Jiri Menzel, continuând să arate felul în care diferitele confesiuni creştine modelează dezvoltarea unui popor.

„Catolicii au avut noroc cu mişcările protestante. Protestanţii au învăţat să fie independenţi, catolicii nu chiar în aşa mare măsură. De aceea, dacă treceţi din Germania protestantă în Franţa catolică veţi vedea că aţi trecut dintr-o ţară curată şi civilizată într-una haotică. De asemenea, în ţările scandinave, care sunt protestante corupţia este la cel mai mic nivel, în timp ce, dacă ne uităm la Italia catolică, avem parte de corupţie generalizată”, a spus regizorul, trecând apoi la ortodoxism.

„Şi mai rău este în ţările ortodoxe. Nu e vorba nici măcar de corupţie, e vorba de apatie. Apatie care a făcut ca ruşii să accepte atât de uşor comunismul şi biserica pravoslavnică să găsească imediat puncte comune cu puterea comunistă”, a spus Jiri Menzel, trecând apoi la descrierea mentalităţilor germanilor şi a ruşilor în prezent.

„După zeci de ani, deşi nu mai trăieşte niciun german implicat în al Doilea Război Mondial, Germania tot mai plăteşte compensaţii evreilor, germanii încă îşi mai cer scuze, încă au mustrări de conştiinţă. Pentru ruşii ortodocşi, ce-a fost, a fost, aşa a vrut Dumnezeu. Nu o să găsiţi nicăieri un rus care să-şi ceară scuze”.

PS. Regizorul are câteva scãpari si rãutati; avea vreo 30 de an la invadarea tarii sale de cãtre rusi; pare cam germanofil...



Anunțuri

5 Răspunsuri to “Eu il cred pe…”

  1. CELLA said

    linkul cu CTP nu ‘are interviu’

    reiterez: teoriile conspiraţiilor sunt însăşi conspiraţia
    am citit,cred, cam tot ce s-a publicat la noi că… de… ‘poveştile pentru oameni mari’ sunt o slăbiciune pe care mi-o asum
    am citit şi această huntingtoniadă, o am în altă ediţie, ba mai recent o adevărată ghiveciadă, părerea şi aprecierea mea strict personală, din emanaţiile aşanumitului autor comander x numită pompos controlorii lumii

    ce pot zice e, aici acum doar, că-i mulţumesc lui Dumnezeu şi educaţiei părinţilor, dascălilor mei şi mie, pe alocuri 😉 , că am discernămîntul şi minimul bun simţ necesar
    şi cei ‘2 paşi în spate’ pentru ansamblu

  2. daurel said

    Am verificat linkul si am aflat:

    ORTODOXIA-ATACATA CU FURIE DE CEI IN SLUJBA SATANEI

  3. daurel said

    @Cella, mai public uneori si pentru publicul doritor de explicatii in logica comuna privind retinerea presedintelui FMI; prefer sa nu-i retin numele…

  4. CELLA said

    ‘tipicare’ fiind, selectiv ;),am citit deja
    http://www.gandul.info/interviurile-gandul/interviu-cu-jiri-menzel-de-cristian-tudor-popescu-opiniile-regizorului-ceh-despre-ortodoxism-si-totalitarism-nicaieri-nu-o-sa-gasiti-un-rus-care-sa-si-ceara-scuze-8273479

    mie explicaţiile nu-mi(prea)plac dar e doar una dintre deformaţiile profesionale(forţînd puţin (cu) pluralul)

    am cam aceiaşi părere despre cazul acelui personaj…

  5. Chestia cu personajul este absolut mizerabilă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: