Despre ortodoxie si prosperitate…

…s-a discutat mult; unii sustin cã nu exista nici o relatie…

Azi am citit o sinteza a acestei probleme realizata de catre acad. Razvan Theodorescu. Nu sunt un fan al acestuia, insã pãrerile dumnealui au impact; iata câteva extrase din articolul E o enormitate a afirma că ne-am născut ortodocşi (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/e-o-enormitate-afirma-ne-am-nascut-ortodocsi)

(…)pretutindeni calvinii sunt mai bogaţi decât luteranii, luteranii mai bogaţi decât catolicii, aici se oprea analiza lui Max Weber. Extinzând teoria, catolicii sunt mai bogaţi decât ortodocşii şi ortodocşii, mai bogaţi decât islamicii, cu excepţiile artificiale: Luxemburg şi Qatar. Asta, din cauza unui tip de educaţie pe care ţi-l dă Ortodoxia, care nu este cel al protestantului. Consider că Ortodoxia e legată de o anumită rămânere în urmă economică. Protestantul ştie că el este o fărâmă, un nimic în mâna dumnezeirii, el este născut din păcatul lui Adam şi al Evei şi trebuie să muncească continuu ca să-i placă lui Dumnezeu. Trebuie să fie adeptul lui „Times is money“ şi chiar să se bucure puţin de plăcerile trupului. Răsăriteanul, de la Sfinţii Părinţi din secolul al IV-lea, ştie că omul este o parte din Dumnezeu, este făcut aidoma Lui, de aceea când se căsătoreşte în Biserică i se pune o coroană pe cap pentru că, pentru o clipă, este Împăratul lumii. Şi pentru că este asemenea lui Dumnezeu, Dumnezeu îl ajută. Dumnezeu îi face de toate, iar el stă, se uită, se roagă, se mai joacă cu nişte mătănii, aici se înrudeşte cu islamicul. Este o altă educaţie.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Există o problemă a deciziei liderilor cu privire la o religie sau alta. În această privinţă rolul elitelor este determinant. De pildă, cneazul Glad, care nu este un român, la Cenad, a ales să fie botezat de bizantini la Vidin. El a optat pentru acea formulă împotriva ungurilor care aleseseră formula apuseană. Liderii sunt cei care hotărăsc, nu poporul. Se cuvine să renunţăm la această formulă romantică, după cum se cuvine să renunţăm şi la cea a păstrării unei „conştiinţe naţionale“ potrivit căreia păstorul doinind ştia că este roman. Acest lucru vine pe cale iezuită, din lumea contrareformei, în şcolile iezuite din Polonia, unde elevii sunt Grigore Ureche şi Miron Costin. Ei şi-au însuşit ideea „Roma triumfas“, idee iezuită a contrareformei, şi au concluzionat că de la Râm ne tragem.

Inchei cu singura noutate remarcata in articol:

Creştinismul între oportunism politic şi persuasiune feminină.

Mai există un aspect interesant în privinţa convertirilor. Studiile antropologilor americani de acum 15-20 de ani au arătat un lucru: conversiunile la creştinism, de pretutindeni şi dintotdeauna, se fac întotdeauna cu un rol fundamental al femeii. Femeia e bună conducătoare de creştinism. Patimile, drama lui Iisus le impresionează mai puternic. În favoarea acestei teorii stau cazul Şaroltei – în cazul creştinării ungurilor, al faimoasei Olga, care s-a creştinat în secolul X la Constantinopol, în cazul ruşilor, după cum probabil şi ţarinele şi unele principese din spaţiul sârbesc au influenţat în cazul bulgarilor.

PS 1.  N-am timp acum sã demonstrez cã R. Theodorescu a sustinut si contrariul celor afirmate azi…Nu uit atitudinea lui fata de Piata Universitatii in 1990 si sustinerea mineriadelor…

Totusi, este bine cã in ultima vreme incepe sa devina mai obiectiv; intr-o zi l-am auzit laudandu-se cã l-a sfatuit pe Ion Iliescu sa reinstaureze monarhia; gura pãcãtosului adevãr grãieste…

Sublinierile imi apartin.

PS2 Imi convine cronologia pusa la dispozitie de catre autorul mentionat; sunt datele care conteaza pentru români:

997-1038  Ştefan cel Sfânt al Ungariei introduce ritul latin

1025  Ţaratul bulgar dispare, cucerit de împăratul bizantin Vasile al II-lea

1054  Schisma cea Mare: Patriarh ecumenic era Mihail Cerularie, iar Papă, Leon IX. Anatema a fost dată de Cardinalul Humbert de Silva Candida asupra Patriarhului ecumenic, asupra clericilor şi credincioşilor ortodocşi. Câteva zile mai târziu, Cerularie a rostit o anatemă similară împotriva Bisericii Romane. Abia în 1965, printr-o declaraţie comună, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora I au ridicat blestemele rostite în urmă cu 900 de ani

1071  Bătălia de la Manzikert, în care armata bizantină e înfrântă zdrobitor de turcii selgiucizi. Aceştia pătrund în Asia Mică

1096  Încep cruciadele. Căderea locurilor sfinte sub controlul necreştinilor a tulburat lumea creştină, iar la iniţiativa împăraţilor bizantini, sprijiniţi de papa, cavalerii occidentali au început o serie de războaie sfinte numite cruciade. Doar prima cruciadă şi-a atins ţinta fiind recucerit pentru o vreme Ierusalimul

1186  Răscoala fraţilor Petru şi Asan în Balcani împotriva Imperiului Bizantin. Apare cel de-al doilea Ţarat Bulgar

1191  Regele maghiar începe colonizarea saşilor în Transilvania

1187  Ierusalimul cade şi în mâinile sultanului Saladin. Va urma cruciada a III-a

1197-1207  Ioniţă Caloian, ajungând la conducerea Ţaratului Bulgar şi dorind titlul de împărat şi un patriarh pentru vlaho-bulgari, încheie o unire cu Roma în 1204, revocată ulterior

1204  Cruciada a IV-a e deturnată către Constantinopol. Apare Imperiul Latin (1204-1261), împăratul bizantin şi patriarhul se retrag la Niceea
1234  Scrisoarea Papei Grigore IX către regele maghiar Bela al IV-lea despre existenţa în episcopia cumanilor a unor clerici greci care îl încurcă pe episcopul catolic

1235  Este recunoscută Patriarhia bulgară de la Târnovo de către patriarhul ecumenic; această patriarhie dispare în 1393, când e cucerită de turci
1241  Marea invazie tătărască

1247  Diploma Cavalerilor Ioaniţi, în care sunt menţionate formaţiunile prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre

1330  Bătălia de la Posada. Basarab I îl învinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou câştigând independenţa ţării sale

1347  Dragoş e trimis să înfiinţeze o marcă de apărare la est de Carpaţi. Aici e nucleul viitoarei Moldove

1359  Urmaşul lui Basarab, Nicolae Alexandru, mută mitropolia de la Vicina la Curtea de Argeş, iar Iachint devine primul mitropolit al Ţării Româneşti

1359  Bogdan I fuge din Maramureş în Moldova, unde pune bazele statului medieval moldovean

1401  După îndelungi tratative care au început cu Petru I Muşat, Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte Mitropolia Moldovei în timpul lui Alexandru cel Bun