Daca asta-i democratia…

Multa vreme ii compatimeam pe cei din dictaturile latino-americane; impresia profunda au reusit sa mi-o inoculeze marii scriitori din zona, dintre care, desigur, Gabriel Garcia Marquez…

Citind sub dictatura noastra despre dictatura altora, parca a noastra era mai soft…Acesta era si scopul acelor traduceri…

Dupa un timp am aflat ca dictatorii au un serios suport popular, deoarece, unii din convingere, altii de smekeri, lãsau categorii largi populare sã-si duca linistiti traditiile; viata famililor era aparata de influentele consumiste americane; pur si simplu se interzicea importul de produse americane; posturile de radio decadente erau bruiate…; educatia tinerilor era sub control, ceea ce convine multor familii.

In general dictatorii cauta ca viata lor de familie sa fie apreciata de o moralitate indiscutabila; desigur, cine discuta…

As exemplifica prin Stalin, Mao, Peron; si acum, dupa atatia ani, populatia ii respecta…

Imi amintesc de o gluma cu un dictator recent, care era un familist desavarsit.

Se pare ca nevoia de discutii politice sincere il facea sa-si consulte sotia, copiii si fratii.

La un moment dat a aflat ca fii frecventeaza localuri unde se practica striptis; s-a interesat discret in ce consta spectacolul, a comandat o bara si podium si apoi i-a comandat sotiei sã se dezbrace pe muzica; se pare cã a pus o romanta…Serviciile nu aveau sisteme video, insa in microfoane s-a auzit o cãzãturã si glasul dictatorului:

„Daca acesta-i striptis-ul, io-l interzic!”

Zic si eu: daca ceea ce trãim noi in România este democratie, prefer o dictatura !

PS. Aud cã i s-a sugerat Patriarhului sã devina prim- ministru; eu l-as vedea la Cotroceni, sã pregãteasca instalarea monarhiei, care ar mai trage a democratie…

PSS.Nu ostenesc sã citez din Marquez:

‘” …intr-o dupã-amiaza de ianuarie vãzuserãm o vacã in balconul prezidential, contemplând amurgul, inchipuiti-va, câta nedreptate, ce tarã de rahat, o vaca in balconul patriei, când am inceput sã facem tot felul de presupuneri in legãtura cu modul in care fusese posibil ca o vacã sã fi ajuns… ” (fraza continua pe cateva pagini in  Toamna Patriarhului de Márquez).

De dragul stilului si talentului cu care descrie senzatia de  interminabil, mai citez:

“…dar nici atunci nu am avut curajul sa credem cã a murit cu adevarat pentru cã era a doua oarã când era gãsit astfel in biroul acela, singur si imbrãcat , mort dupã cât se pare de moarte bunã, in timpul somnului, asa cum ii fusese prezis…de apele fermecate din ibricele ghicitoarelor.