Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Archive for decembrie 2009

Urmele pasilor

Posted by daurel pe 23 decembrie 2009

Mã gândesc de mai mult timp la povestea ce urmeazã. Mi s-a povestit, am si citit-o. Sper s-o pot reda inspirat… Un om credincis a avut in vis o discutie cu Domnul. Se plimbau pe o plajã…”Uite, iti proiectez pe cer toate scenele vietii tale, le cunosc, am fost alãturi de tine mereu!” a zis Domnul. Ultima scenã proiectatã era plimbarea pe plajã. Privind inapoi, credinciosul a vãzut cã, intr-adevar,  pe nisip erau doua rânduri de urme…A privit si mai mult in urmã, in viata lui, dar s-a indignat : „Doamne, iatã, când mi-a fost mai greu  nu erai cu mine, vad doar un rând de urme! Eu am fost credincios si atunci!…”  Domnul i-a rãspuns: ” Când iti era mai greu, te-am purtat in brate…”

Posted in confidente | Etichetat: | 25 Comments »

Neinduplecatii

Posted by daurel pe 22 decembrie 2009

Se stie intâmplarea cu un lord, care nu voia sa-si instaleze curent electric in castel, dar majordomul l-a convins   povestindu-i cã,  la lumina becului electric,  isi va gãsi mai usor chibriturile …Am câteva cunostinte, nu toate la si spre pensie, care privesc cu neincredere calculatoarele si nu vor sã le foloseasca. Mã gândesc la o metoda de-ai indupleca sã-si facã un bine…Daca are cineva solutii eu am pacienti…  P. S. Eu am refuzat numai zece ani; cand nimeni nu mai indrãznea sa mã mai convinga, mi-a venit brusc pofta de-a scrie…

Posted in confidente | Etichetat: , | 18 Comments »

Predica

Posted by daurel pe 22 decembrie 2009

Nobelistii sunt niste uriasi…Albert Schweitzer avea 2,10 metri…A fost laureat pentru pace in 1952, la vârsta de 77 de ani. Suma primitã, 33.000 de dolari,  a dus-o cu el in Africa pentru a-si continua actele de civilizare si caritate…In 1953 a fost invitat, cum se obisnuieste, sã tina o conferinta la Chicago. In garã il asteptau si l-au asaltat reporterii cu microfoane si blitzuri. A spus cateva cuvinte apoi s-a scuzat, si-a facut loc prin multime …De la inaltimea lui vãzuse o bãtrânica  luptându-se cu doua valize grele.  A condus-o pânã la autobuz… Un reporter a titrat:  „Predica Vie…”.  P. S. Pe Wikipedia am aflat cã se nãscuse in Alsacia, care era, pana la fondarea CE , azi UE,  un fel de Basarabie intre Franta si Germania…

Posted in civilizatie | Etichetat: , | 3 Comments »

Sunt provincial

Posted by daurel pe 21 decembrie 2009

De sãrbãtori, mai ales de Crãciun, simt diferentele dintre provinciile românesti. A fost o perioada când au fost impunse traditiile anumitor provincii; pe vremea lui Dej, moldovean, era  „Trandafir de la   Moldova „;sub    Ceausescu erau  „Cãlusarii”…Mereu,Transilvaniei i s-a impus, intentionat, adormitorul dans al „Fetelor de la Cãpalna”…De câteva decenii imi convine sã cred cã s-au impus drept colinzi nationale  corinzile lui Stefan Hrusca. Mai nou se bate/ zbate, sper cu folos, Grigore Lese.   Ascult corinzile  mele  si in variantele Paulei Seling. Am citit undeva, cã Eminescu  ar fi gasit cea mai fidela limba româneasca  in jurul Sãtmarului…Desigur, Eminescu stia si simtea ca Moldova a fost infiintata de cãtre maramureseni, deci firesc au impus si limba! Cred cã si Tara Româneasca a fost descalecata tot de cãtre maramureseni, dar s-au pierdut actele… Sau cineva nu le publica…

Posted in Mari romani | Etichetat: , , , , | 19 Comments »

Revolutia mea

Posted by daurel pe 19 decembrie 2009

(Am îngenuncheat la fiecare biserică)

În 1989 lucram, de vreo opt ani, la o firma bucureşteană producătoare de componente pentru armată, deci era o supraveghere deosebită a salariaţilor. Locuiam într-un bloc pe aceeaşi stradă cu fabrica, în apropiere de actualul complex sportiv  »Lia Manoliu ». Dacă nu mă turnau colegii, cu portarii nu erau probleme: ieşeam de doua- trei ori pe zi să fac cumpărături, să supraveghez copiii, să gospodăresc…În decembrie, înainte de revolta de la Timişoara, mai speram ca Ceauşescu să demisioneze în favoarea fiului său,  Nicu ; sau să fie o lovitură de palat, cum se rezolvase cu alţi  lideri comunişti antireformişti. Nu credeam că se va ajunge la violenţă…Despre Timişoara ştiam numai ceea ce s-a spus oficial, deci la cateva zile dupa evenimente. În zona mea era bruiere radio,  deci nu recepţionam posturi străine. Aşteptam să mă informez despre mersul politicii cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când mă vizitau naşii: antropologul Cantemir Rişcuţia cu soţia, Ina, care frecventau cercurile vechii aristocraţii.

În fabrică, cel puţin în biroul unde eram, nu se  discuta politică. Eram intr-un  compartiment auxiliar, de implementare a procedurilor de asigurarea calităţii, ne documentam la alte firme ce şi cum trebuie făcut. Deşi umblam mult prin Bucureşti, n-am auzit discuţii despre  revolta timişorenilor. În birou  eram doi ingineri civili şi doi ingineri militari, ofiţeri activi cu probleme la dosar, detaşaţi in industrie : col. Voicilă si cpt. Vlada. Mai erau vreo şase tehnicieni, protejaţi de nu stiu cine. Toţi eram membri de partid. Despre intrarea mea în partid  este o discuţie ce ar merita un articol separat… Nu discutam politică, dar nici nu-l lăuda nimeni pe Ceauşescu. Pe 19 sau 20 decembrie am fost convocaţi la Gărzile patriotice şi  asezaţi in careu in curtea fabricii ; inclusiv colegii mei, ofiţerii amintiţi. Ni s-a spus că trebuie sa luptăm cu elemente turbulente si vom fi inarmaţi cu cozi de lopată. După cateva ore, ni s-a comunicat că nu vom fi in uniformă, ci in ţinuta civila. Au fost stabilite metode de alarmare  la domiciliu, pentru diferite cartiere. Col. Voicilă si cpt. Vlada au părăsit ostentativ careul  afirmand că nu se lasă umiliţi să lupte inarmaţi cu cozi de lopată, contra unui inamic nedefinit… Abia atunci, pe 19 sau 20 decembrie,  ajungand in birou, ofiterii mi-au relatat  despre mortii de la Timişoara. N-am mai fost convocat  să lupt cu gărzile, dar am fost instruit pentru participarea la  mitingul de pe 21 decembrie, in Piaţa Palatului. In dimineaţa de 21 decembrie, intr-un mod stupid, acasă, m-am rănit superficial la frunte. Am fost scutit de prezenţa la mitingul unde a fost huiduit Ceauşescu, dar am rămas la muncă. Pe la pranz s-au intors cei trimisi la miting. Au povestit, inspăimantaţi, că va fi vărsare de sange, deoarece unii protesteaza  la Universitate, langa statuia lui Mihai Viteazul. Ulterior  am aflat că, dintre cei 200 de colegi, doar studentul seralist Istrate a rămas in grupul de protestatari de la Universitate. Seara, soţia mi-a povestit plîngînd,  că grupul de la statuie, format din tineri si copii, este incercuit, că nu se permite altor persoane să li se alăture şi se micşorează continuu, deoarece sunt insfăcaţi unul câte unul. Când soţia  şi-a arătat indignarea că nu se alatură şi  oamenii maturi, m-am hotărât sa plec in centru. Am fost oprit de soţie şi fiice, care au izbucnit, toate trei,  in plâns. Programul la televizor s-a incheiat, ca de obicei, la ora 22. La radio era muzică simfonică, parcă de doliu. Nu existau telefoane mobile, iar telefoanele cu fir se ştia că sunt ascultate. Nu aveam autoturism, dar ştiu că cei ce aveau nu riscau să se deplaseze, în aceste zile, decat însoţiţi de un copil sau un  bătran ; dacă erau întrebaţi puteau pretexta că este o urgenţă medicală. Oricum, atunci, autoturismele erau considerate foarte valoroase, nimeni nu-şi permitea să-şi rişte asemenea investiţie… Livrarea autoturismelor se facea la mai mult de cinci ani de la achitarea avansului.  În noaptea de 21 / 22 decembrie m-am culcat pe la ora 23 şi chiar am dormit. Nu m-am rugat, dar soacra, sosită în acea seară de la Alba Iulia, s-a rugat ;  pentru prima dată in faţa noastră…Era noaptea baricadei de la Intercontinental, unde s-au mutat revoluţionarii,  strategic, inspiraţi sau sfatuiti,  in bliţurile ziariştilor străini. Pe 22 decembrie a fost printre puţinele zile în care n-am intârziat la servici. Cam jumătate, din cei peste 2000  de angajaţi, erau în curte. O parte dintre ei au fost încuiati  de către sefi, vreo doua ore, în secţii. Pe la ora 9 studentul Istrate s-a caţărat, pe o clădire şi a sfâsiat o lozinca cu Ceauşescu. Unii l-au aplaudat, altii au reintrat infricoşaţi in cladiri… Istrate ne-a comunicat, calm, că la Intercontinental au fost omorţi  tineri, ca sunt mulţi  arestaţi şi acum sunt bătuţi la secţiile de miliţie. Ne-a mai spus,  că,  alte fabrici s-au încolonat si pleacă spre centru; deci,  ar fi  bine să plecăm si noi. În acest moment au intervenit secretarii de partid si ne-au vorbit, cu glas patern, că nu este recomandat sa ieşim din fabrică. Au fost huiduiţi si au dispărut. A dispărut si studentul Istrate. Cineva mi-a spus că ne-a calificat « părinţi laşi, denaturaţi ». Circa o sută de inşi ne-am hotărat să ieşim incolonaţi si sa mergem in   centru Capitalei. Portarii n-au vrut să deschida poarta. Am ieşit ca oile la strungă, pe usa de control corporal.  Cred că am fost număraţi de catre cei rămasi şi cei ce se adunaseră în faţa marii intreprinderi. Când ne-am incolonat , în stradă, eram numai vreo 20 de speriaţi. Ne-am prins strâns de braţ, cate 3-4  şi am pornit. Eram încadrat de cpt.Vlada si col. Voicilă…Nu mai verific ce ora era, dar ştiu că, o vecină, d-na profesoară Crăciun, a strigat din balconul blocului : « Domnu’ Dunca! Acum a dat la radio că s-a sinucis generalul Milea ! ». Ofiţerii mei s-au infiorat, dar am hotărât să continuăm. In  B-dul Muncii, actual Basarabiei, ne-am uitat în dreapta spre uzinele Faur, Republica, 23 August… Am întrebat trecătorii dacă au văzut coloane. Nu văzuseră. Am plecat mai departe, mai apropiaţi unii de alţii. De pe trotuare ni se striga : »Bravo IOR-ul ! ». Noi răspundeam : »Veniţi cu noi ! ». Nu ni s-a ataşat nimeni… Cei curajoşi erau deja în centru. La biserica din Bariera Vergului ofiţerii Vlada si Voicila au îngenuncheat. Am îngenuncheat toţi. Mi-am reamintit Tatăl Nostru, dupa vreo 25 de ani de rătăciri. Până să ajungem la urmatoarea biserică, am fost survolaţi de un elicopter care impraştia fluturaşi cu îndemnuri să ne întoarcem la locurile noastre de muncă. Când am ajuns la Foişorul de Foc am intâlnit oameni bucuroşi. Veneau din centru. « Ceauşescu a fugit cu elicopterul de pe Comitetul Central ! ». Am plâns si ne-am imbrăţişat. Am constatat că este o zi cu un Soare incredibil si lumină plăcută. Am ajuns în pas vioi in Piaţa Palatului. Copiii străzii, care existau si pe vremea comunismului, puneau flori pe tancuri. M-am pierdut de colegi, am vorbit cu necunoscuţi  vreo jumatate de oră ; apoi m-am grăbit spre casă, să mă bucur cu familia. Desigur că, am auzit chemările unora că trebuie să mergem la televiziune, dar atunci nu mi s-a părut important. Magia a durat până spre seară, când au început împuscăturile. Nu mai conta: descoperisem, redescoperisem religia. Peste o lună, în mod firesc pentru un ins creştin, am inţeles ce vrea  Corneliu Coposu pentru Romania. Ultimii 20 de ani? In 1991, prin vară, mi-am dat demisia de la IOR; de atunci mă simt si mai liber, dar n-am părăsit  ţara nici pentru o, deja banală, excursie. Zic, precum fiica mea cea mică, Alexandra, în copilărie: «  nu plec (la culcare) ; poate se mai intamplă ceva interesant, eu nu particip, iar Irina nu-mi povesteste… ».

Posted in confidente | Etichetat: , , | 27 Comments »

Daca…

Posted by daurel pe 19 decembrie 2009

…nu apar pe bloguri, pot fi mai multe cauze. Ieri, de-o pilda, am muncit fizic, cu lopata, mai precis cu lopetile, cã am stricat vreo trei. Dupa ce am degajat pe lânga masinã, in stradã, cã nu am garaj, a trecut plugul primãriei si mi-a adus de doua ori mai multa zãpadã decat era…Am luat-o de la capãt. Când ziceam cã este  ok (oh, pentru rusofili), a venit un nesimtit si a parcat in fata curtii mele. Am mai lopãtat si in curte, mai ales pe lânga custile câinilor…Seara,  pe la ora opt, eram frânt. Am constatat cã, n-am chef nici sa citesc ziarul cumpãrat pentru programul tv sãptãmânal; cadoul meu pentru sotie…. Dupã cum am mai zis, daca dau banii pe un ziar, mã simt obligat sã-l citesc. Nici sã blogaresc nu aveam dispozitia necesarã; sã postez, nici cã se punea problema…In schimb aveam disponibilitatea  de-a privi la televizor; la orice program…In concluzie: dacã nu blogãresc, sã nu credeti cã s-a intâmplat cine stie ce; pur si simplu, este posibil sa fi inceput  sã muncesc fizic!   Deci imi ajunge televizorul!

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , | 8 Comments »

Sunt ispitit…

Posted by daurel pe 17 decembrie 2009

…sa comentez politicã. Nu la modul vicios, ca o dorinta personalã, tentatie, cum este când vrei sa te lasi de fumat, ci prin provocari directe, prin intrebãrile  celor cu care comunic. Nici nu-mi dau seama dacã acesti interlocutori sunt dintre cei 50 + sau 50-…Deci nu stiu daca discutia se va termina cu „hã, hã..” sau cu „Hi, Hi…” .  Dupa caz, iau una dintre atitudinile inhibante pentru interlocutor:   n-am votat in turul doi;  sunt membru al partidului…; sunt tãrãnist-monarhist;  nu mai am semnal, minute, baterie; trebuie sã inchid, cã vine sotia;…Admit cã unii ar putea sã fie de buna credinta, patrioti…, dar puteam sta de vorba inainte de alegeri;  nu le-as fi povestit nimic,  ci-i trimiteam sã citeasca autorii de pe blogrollul meu, sa vadã cum judeca si  discuta   lumea buna!  P.S. Cuvantul  „ispita” l-am intâlnit, in literatura clasica,  si cu sensul de incercare, examinare…Mi se pare potrivit!

Posted in confidente | Etichetat: , | 17 Comments »

Ma hazardez…

Posted by daurel pe 16 decembrie 2009

…si scriu scenariul revoltei din 1989; n-am cum sa debitez ceva ce nu s-a mai spus, deci ader la o varianta. Ca in 1848  (scuze, dar nu pot fara pasopt!), 1859, 1877-78, 1917, 1918 , in ’89 a fost interventia masoneriei…,dar in anii de dupa 2000, cand   romanii verzi l-au  infiltrat pe  dl Prigoana, iar Florian Pittis si  alti oameni valorosi au dispãrut, nici masonii nu ne mai pot salva…decât, poate, peste alti  20 de ani…Dupã cum se stie, masonii, desi au sãbii, nu se bagã ei in inghesuiala revoltelor si razboaielor. Trebuia sã inceapa cineva, de undeva, cumva…In nici un caz nu s-au bazat pe bucuresteni! A fost un test in 1987 la Brasov, au pregatit in ceva la Iasi, dar ca buni strategi, au dat lovitura la Timisoara. Daca nu era Laszlo Tokes, era un Johannis, poate chiar un …Escu…Dinescu? Nu, ca era la Bucuresti … Organizatorii stiau cã se pot baza pe tinerii din orice oras mare; problema majorã erau adultii. O revolta fãrã câteva sute de adulti n-are sanse…Era necesar sa aparã scânteia revoltei intr-un oras cu oameni demni, oameni care sã nu sufere de complexul cã i-au facut oraseni, deci domni, Ceausescu…Recunostinta difuza, fatã de Gheorghiu-Dej si fatã de Ceausescu persistã si azi in mintea  multor adulti neincrezatori in puterile lor…In primele zile ideea anticomunistã nu era cristalizata; important era sa fie inlãturat dictatorul. Din pãcate cei ce s-au lãsat antrenati in revoltã nu stiau ce trebuie pus in locul marionetelor lui Ceausescu; poate cineva chiar i-a incurcat in decizii… Nici la Timisoara, dar nici ulterior la Bucuresti…Dar cineva stia, cineva veghea…P. S. Adaug o idee pentru cei ce au chef de revolte: tinerii din ’89 voiau sa fie ca tinerii din vest: blugi, muzica, dans, tranzistori, cãlãtorii…Nu s-au sacrificat pentru locuri de munca sau prima casa…Acum, in 2010,  cred cã s-ar revolta dacã s-ar interzice telefonia mobila, internetul, libera circulatie…Pentru aceste valori s-ar revolta si adolescentii de prin sate…Zic 2010, deoarece deocamdata este cam frig si viscol.

Posted in Ganduri, istoria Romaniei | Etichetat: , , , | 23 Comments »

ZeList-ul este cu noi

Posted by daurel pe 15 decembrie 2009

Am citit azi ultimul clasament al blogurilor; cel publicat joia trecuta…Voiam sã vãd care-i pe primul loc, dintre cele vreo 36.000.  Reamintesc faptul cã unii bloggeri au mai multe bloguri, deci exista bãnuiala cã-si pot creste artificial cota prin metode specifice…Speram sã-l gãsesc pe simpaticul Cabral pe primul loc. Este pe locul doi, apoi urmeaza Tolontan, Mircea Badea, Ciutacu…Pe locul intâi este unul numit Zoso…Mi-am scris si eu numele in cãsuta si am dat sã mã caute…Dupã un timp m-a gasit: locul 2446, mai eficient decât 93,27 % dintre bloguri…Expresia le apartine celor ce alcãtuiesc topul! M-am bucurat cã se mentioneaza explicit: blogul a avansat 108 locuri intr-o sãptãmânã!  In ritmul acesta, in 24 de sãptãmâni sunt alãturi de Cabral!  P. S. Nu am afisat pe blog: Zelist, contor, numãr de vizitatori, orase si state de unde sunt  accesat,…, nu din modestie, ci pur si simplu  nu stiu cum se face acest lucru; nici nu am timp sa invat; eu trebuie mai intâi sã scriu, apoi mai vorbim!

Posted in Blogareala | Etichetat: | 16 Comments »

Iarna-n oras…

Posted by daurel pe 15 decembrie 2009

…a fost si este foarte urâtã. Bine-a zis Vasile Alecsandri: „…cumplita iarnã cerne norii de zãpadã…” In oras, zãpada nu vine de sus, ci din toate directiile, dar predominant in  fata, direct in ochi, in freza, urechi, sira spinarii si  in pantofi…In oras zãpada nu este albã, este gri, tonuri de gri…Strãzile se gãsesc in una dintre situatii: flescaiala sau gheata; uneori simultan, dupa cum bate soarele sau masina cu sare…Nu vorbesc despre automobile si alte vehicole, deoarece prezint din postura de simplu  pieton, pe intelesul majoritatii…Cam atât despre iarna…Totusi, incerc o poanta veche: Daca cineva zice IAR N(-)AM  BANI se poate replica: NICI VARA… sau IARNA NU-I CA VARA!

Posted in confidente | Etichetat: , | 6 Comments »