Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Archive for noiembrie 2009

Lecturi obligatorii

Posted by daurel pe 9 noiembrie 2009

Nu citisem nimic, nici o poezie de-a lui Mircea Dinescu, inainte de 1989; dupa, „89 am citit vreo doua… Am citit si cateva pamflete; unele, acum 10-15 ani, mi-au placut, dar in ultimii ani nu …Poate, nu uit ca a ocolit Piata Universitatii, dar mai sigur,  nu pot sa-i iert cuvintele urâte folosite in referirile la Regele Mihai si la  cei agreati de catre Majestatea Sa. Deasemenea  imi amintesc de insistentele poetului de-a fi trecut in manualele scolare. Cunosc  si  atitudinea inteleapta a Anei Blandiana, care a recunoscut ca multi autori din manuale, deci obligatorii, risca sa nu mai fie apeciati, cititi, amintiti  cu respect…Pe atunci,  poetul si Ana Blandiana, nasa unei odrasle de-a acestuia, erau certati. Am ramas surprins ce cuvinte folosea poetul cand se referea la Ana Blandiana. Azi am citit o postare despre carti, (http://www.alvalia.ro/blog/?p=1186), si am remarcat, inca odata, ca bloggerii au citit carti, respectiv, au/am citit cam aceleasi carti. Am impresia ca cei ce nu au patima cititului, n-au nici bucuria blogarelii…Este o parere! Mai risc o parere: scriitorii romani consacrati nu prea blogaresc…Articolul il scriu, cam in graba, deoarece vreau sa-l public inainte de aparitia lui M. Dinescu in emisiunea anuntata la televizor; nu vreau sa ma inflenteze, sa ma induioseze inca odata…M. Dinescu face parte din sirul veleitarilor arivisti, alaturi de Basescu,  Florin Calinescu, Becali, Adrian Nastase, Geoana. Oprescu este din alta clasa…Unul care ar merita sa ajunga la Cotroceni,  ar fi, deocamdata, Crin Antonescu. Cumva, am avut o satisfactie meschina, vazand imaginea republicano-plebeiana, cand poetul a fost umilit in satul unde-si are conacul. Am o banuiala: poetul cu cultura proletara a facut in casnicie o mezalianta cu aristocratia transnationala, iar acum se zbate sa fie declarat nobil, sa demonstreze ca are merite ; daca nu cu un Nobel, poate cu un ostropel…

Posted in confidente | Etichetat: , , , , , , | 18 Comments »

Vara lui Sanmihai

Posted by daurel pe 8 noiembrie 2009

Baiatul  in etate de 12-13 ani se acoperise cu o suba albastra pentru a se apara de ploaie, iar tatãl acestuia fãcea si azi oficiul de vizitiu, cum se obisnuise in cei peste 50 de ani de viata. Vorbea blând cu caii, care trageau cãruta prin noroiul drumului de câmp, dar si cu baiatul care sedea imbufnat, cu spatele spre directia de mers.
Amandoi stiau cã nu trebuie indemnati caii, deoarece odata  orientati spre casa, mergeau in cel mai vioi pas posibil.

De un timp cauta sa-l  imbuneze pe baiat: poate-poate va prinde drag de animale si nu va pleca la oras cum se intamplase cu  fiul cel mare, care s-a calificat sofer in  cei trei ani de armata. Ii era de folos in ciuda celor 5-6 ore pe care copilul ” le pierdea” zilnic la scoala .

-„Nu stiu daca ti-am spus ca,  pe vremea cand aveam pãmântul nost, toamna, cum este acum, nu umblam niciodata cu carul gol, cum umblam des de cand e colectivu’. Dupa ce descarcam gunoiul in câmp, incãrcam nuiele si pari pentru repararea gardurilor de la gradina de acasa, dar mai ales cel al gradinii de langa moara ca il tot strica tiganii… ”

Bãiatul cãuta o pozitie mai comodã si binevoi sã vorbeasca:

– „Povestea asta mi-a spus-o si mama, dar in varianta de toamna: mergi la holde cu gunoi, vii cu pepeni...”.

Tatãl avea chef sa transmita ceva in plus posteritatii:

– ” Amu vo 22-23 de ani, prin ’40, când eram pe zona cu armata la Marghita, pe langa Carei…”

– „…la alarmele de lupta v-a dat palinca”, a completat  amuzat baiatul.

– „Alta vreau sa-ti spun…Ofiterii erau tare omenosi, nu grãiau rãstit cu soldatii. Tot asa, pe o ploaie ca cea de astazi, veneam spre incartiruire in Marghita. Unii impingeam la cãrute, altii la afetele de tun…Atârnau moletierele prin noroi, ne cãdeau cãstile pe ochi, se innopta. Cand am trecut pe lânga casele si corturile unor tigani, locotenentul, un invãtãtor din Ilba, a ordonat sã ne oprim. Apoi a zis: Feciori, vedeti voi tiganii, pirandele si puradeii de langa foc? Acolo este raiul, iar aici si in transeele pline cu apa este iadul

*

Posted in confidente | Etichetat: , , , , , | 10 Comments »

Recurs la metoda

Posted by daurel pe 7 noiembrie 2009

Când am vândut maculatura, am pãstrat manualele de istorie apãrute dupa 1989. Voi cita din manualul  „Istoria Românilor”  de Petre P. Panaitescu,  valabil in anul scolar 1990-1991: „Aducerea unei dinastii straine in Romania devenise o nevoie de neînlaturat. De la stingerea vechilor dinastii nationale ale Basarabilor si Musatinilor, istoria noastra fusese un lung sir de tulburari interne provocate de diferite partide boieresti care luptau pentru stãpanire. In domnia lui Cuza Voda se vazuse cã un domn,  cu ori cât de mari insusiri, nu va putea avea destula autoritate,  daca se va fi ridicat dintre ai nostri. Era nevoie de prestigiul unei vechi familii domnitoare straine, care sa nu fi fost niciodata amestecata in luptele politice de la noi. Acest lucru il vãzurã lãmurit si Divanurile  ad-hoc din 1857, când cerura dinastie strãina. Dupa detronarea lui Alexandru Cuza fu proclamat ca principe al Romaniei contele Filip de Flandra, inrudit cu Napoleon III.  Acesta nu primi, si atunci Românii (sic!) se gândira la principele german Carol (….). Luându-si rãmas bun de la regele Prusiei, Wilhelm I, acesta isi arata neplacerea lui ca un Hohenzollern sa devie vasalul sultanului, dar Carol ii rãspunse ca are de gand sa se scuture cat de curând de suzeranitatea turceasca…” . Dupa ce m-am lãmurit ca partidele românesti nu pot da tãrii conducator impartial, am cãutat sa mã lãmuresc ce sunt partidele. Manuale de pregãtire civica nu am gasit prin casã, asa ca am apelat la Wikipedia: „Partidul politic este o grupare ce actioneaza programatic , constient si organizat pentru a servi interesul unor clase, grupuri sociale…pentru dobandirea si mentinerea puterii politice.”  Venind in actualitatea prezidentialelor, eu cred cã n-ar trebui sã ne fandosim cã un candidat sau altul ar fi mai bun. In spatele candidatilor stau partide, chiar si in spatele celor asa-zisi independenti, deci la prezidentiale votam conform intereselor grupului social din care facem parte…Votam sa vina la guvernare un anumit partid.  Actualul presedinte nu este al tuturor romanilor, nici viitorul presedinte nu va fi al tuturor romanilor. Pãrerea mea!

Posted in istoria Romaniei, Mari romani | Etichetat: , , , | 14 Comments »

Pesimism pe bloguri

Posted by daurel pe 6 noiembrie 2009

Nu stiu cum se face, cã toate blogurile frecventate de mine sunt ale unor persoane informate, deci pesimiste. Azi, vineri, pânã la prânz,  pe toate cele vreo 20 de bloguri vizitate se simtea o asteptare fara sperante …Nu se asteptau la nimic bun, si au avut dreptate…Pesimistii au intotdeauna dreptate. S-a adeverit, inca odata, ca rãul si absurdul  au  mai multe sanse decat binele, normalul. Se spune ca pesimistul este un optimist mai bine informat, deci este un realist.

Posted in Blogareala | Etichetat: , | 26 Comments »

Din Academia Catavencu nr.44/2009

Posted by daurel pe 5 noiembrie 2009

„Cel mai necinstit lucru …sa tragi un pîrtz in lift…Tu ajungi curând jos si iesi…intru eu. Stau in pîrtzul tãu sapte etaje…Deschid usa si dau nas in nas cu vecina de palier, care va urca in lift…si pîrtzul din cabinã persistã. Intru în apartament si prietena mã priveste ciudat si zice:<Nu e pîrtzul tau. Al cui e pîrtzul?> „

Posted in civilizatie, glume reincalzite | Etichetat: , | 9 Comments »

Casa vieneza

Posted by daurel pe 4 noiembrie 2009

Azi am plecat fãrã chef spre centrul orasului, prin ploaie, frig si gripa porcina,  dar in final a meritat. Persoana cu care urma sa mã intâlnesc lângã casa vieneza a intârziat doua sferturi academice, timp in care eu am intrat in vorba cu bãcanii din zonã. Erau cam aceiasi de acum cinci ani, când un an de zile le-am fost client fidel.

De la vanzatori am aflat cã eu sunt printre putinii care pot relata continuarea povestii casei vieneze. Iat-o in cateva vorbe.

Nici nu stiu ce impresioneaza mai mult: miza de circa 2.ooo.ooo  de euro sau drama persoanelor implicate.

Initial , când le-am povestit sefilor mei derularea dramei, cred cã am pus accentul pe bani, insa acum, dupa ani,  cred cã este mai interesant destinul personajelor.

In realitate casa este vieneza doar la fatadã. Peretele spre vecini, calcanul netencuit,  este pur romanesc, pãrea pornit  sa cada in curtea  casei care o aveam eu in resposabilitate pentru renovare,  ca sarcina de serviciu. Din cauza calcanului, a trebuit sa ma interesez a cui este casa.

Am aflat de la comerciantii din zona, dupa ce s-au asigurat ca nu sunt unul dintre cei interesati sa acapareze casa vieneza; ca nu sunt agent imobiliar; voiau si ei un comision.

O paranteza: a contat foarte mult cand le-am confirmat ca imobilul ce-l aveam eu in grija este bantuit de stafii…

Am aflat programul proprietarului si al prietenei sale, i-am abordat, dar m-au trimis la plimbare…Asa au trecut vreo trei luni…

Lucratorii de la renovare au inviorat comertul in zona, comerciantii ma simpatizau, le mai povesteam despre realitatea stafiilor, asa ca  m-au ajutat. Ei i-au spus proprietarului, cu discretia necesara, cã reprezint niste oameni cu relatii,  care  vor apela la politie, deoarece calcanul este un pericol public . Cuvântul magic a fost politia…

Am avut o intâlnire cu proprietarul si  am convenit  ca a doua zi  sã ne deschida poarta si sa incepem montarea schelelor. N-au mai fost montate niciodata, dar calcanul rezista si azi. Dupa cateva zile proprietarul a fost gasit mort in una din multiplele camere ale casei. Supradoza de narcotice. Avea catre 40 de ani.

Dupa inca câteva luni m-a cãutat pe santier tatãl proprietarului, un batranel catre 80 de ani, care devenise mostenitorul fiului sau…Un pensionar indârjit. Se interesa cum arata concubina decedatului, daca am date despre ea; femeia disparuse cu actele casei si se bãnuia cã vrea sa apara cu testament fals.

Batranul nu vorbise cu fiul de peste 30 de ani, de cand divortase de mama acestuia. Nu stiuse, pânã la moartea fiului, ca fosta sotie, inainte sa moarã, recuperase casa vieneza. Spatiul comercial de la parter era inchiriat de multi ani unui lant de farmacii cu 4000 de euro/luna; acei bani multi, sustine batranul, l-au dus pe fiul lui la pierzanie…

Dupa recuperarea documentelor si intrarea in drepturi, batranul  m-a invitat  in imobil sã-l asist la discutiile cu potentialii cumpãrãtori; astfel am aflat valoarea casei.

Deci azi am depanat amintiri. Imobilul, de a carui renovare am rãspuns cu ani in urma, este acum un mic hotel de lux; am uitat sa intreb despre stafii…

Comeciantii, care ma vazusera in acei ani cu batranul mostenitor, m-au intrebat daca se vinde casa vieneza; ei ar  cunoaste persoane interesate…

Le-am spus cã  pe venerabilul proprietar al casei vieneze l-am vazut, ultima data, acum doi ani; era in tandrete matura cu o doamna intre doua vârste.

Posted in confidente, criza | Etichetat: , , , , , | 10 Comments »

Fara titlu

Posted by daurel pe 2 noiembrie 2009

N-am epuizat decat vreo 200 de titluri, dar azi chiar nu stiu ce titlu  ar fi cuviincios. Este vorba despre familie si consãteni. Stiam cã cei plecati obisnuiesc sã se intoarca in sat la Paste, Craciun, Sf. Marie Mica si la Luminatie. Nu stiam care are participarea cea mai mare, care presupune efortul cel mai mare. Am aflat ieri, vorbind la telefon cu sora-mea. Cu cateva zile inainte, sora-mea a curãtat mormintele aflate in grijã in oras, in Satu Mare, si in satul natal, la vreo 25 de kilometri.  A dat telefoane la cei mai de departe sã stie dacã vin, pentru a se pregati cu cele cuvenite unor oaspeti. N-a confirmat nici unul dintre cei ce necesitau cazare…Sambata a fost la Luminatie  in Baia Mare. Duminica a fost la mormintele din Dej, la cca 100 de kilometri de Satu Mare, apoi in satul natal, direct la cimitir, la parinti, iar in drum spre casa s-a rugat si la mormintele cunoscutilor din doua sate  aflate pe traseu…Azi este Luminatia la alte doua cimitire din oras. Am intrebat-o cu cine s-a intalnit, cine a fost la eveniment. „Intreaba-ma cine n-a fost!”,  a raspuns  cu subinteles. „Au fost si Grigor din Viena, Nutu Vida, decanul din Cluj, academicianul Strempel Gabriel  din Bucuresti…Nu-ti mai spun de cei din orasele si satele din jur”. Sora-mea a fost destul de ponderata in reprosuri, dar unul dintre frati, cu care am vorbit azi la telefon, m-a intrebat si mi-a reprosat dur: ” Ce stii tu? Cred ca n-ai fost de vreo 30 de ani la Luminatie…”. Acum imi fac curaj sa vorbesc cu celalalt frate…Poate amân pânã mâine, il sun dupa ce va citi prezenta postare.

Posted in confidente | Etichetat: , , , , , , , | 20 Comments »

Azi nu dau sursa

Posted by daurel pe 1 noiembrie 2009

Se obisnuieste sã se indice sursa  citatelor, informatiilor: filozofi, scriitori, organizatii, agentii, nobelisti… Las la o parte cã s-ar putea sa fie subiectivi, mai grav este ca s-a dovedit, de multe ori, ca s-au inselat. Mai nou, vãzând sursa, ignor informatia….Chiar despre ignoranta vreau sa povestesc.  De mai multe luni, mut de colo-colo, dar la vedere, o taietura dintr-un ziar cu fragmente de intelepciune. Primul fragment : „Ignoranta se compune din ceea ce stim si din ceea ce credem ca stim”. Azi cred ca ignoranta este formata numai din ceea ce credem ca stim.  Oricum, prejudecatile sunt mai grave decat nestiinta asumata. Iata povestea lamuritoare:  un sot isi tot timora consoarta cã este nepriceputa. Intr-o zi,  s-a afumat laptele pus la fiert de catre amãrâta de femeie. N-a reusit sa-si  ascunda nereusita. Dupa ce a baut laptele , sotul a spus plin de speranta: „In sfârsit, ai reusit si tu ceva. Ai fiert laptele ca mama; ca la mama acasa!”

Posted in Ganduri, glume reincalzite | Etichetat: , , , , , , | 10 Comments »