Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Bataia de joc

Posted by daurel pe 15 noiembrie 2009

Mi-am revãzut la televizor scoala, fosta scoala, azi o ruina. Ar fi o postare cât un roman, dar eu, de câteva zile mã concentrez pe esente, pe PA-uri. Sã vedem ce iese…  În anii ’60, scoala satului era in castelul nobilului local. Trecusera vreo 20 de ani de la nationalizare, dar inca se vedea bun-gustul nobiliar. Singurul mobilier salvat era in cancelarie . In cancelarie parchetul nu era dat cu motorina, ca in salile de clasa,  ci cu ceara, marca „VAX”. Castel, castel, dar WC-urile elevilor erau tot in curte, respectiv in parcul imens; WC-uri de socializare, din scanduri rare, si cu atmosfera controlata…Pentru singurul WC functional din castel, profesorii trebuiau sa ceara cheia de la tovarasul director. Aripa castelului cu turnul, buduarul si baia erau inca de atunci nefolosite; erau locuri de joaca, de exersare a distrugerii. N-am mai vazut niciodata o baie mai mare si mai elaborata. In baie ne chinuiam sa scoatem faianta de pe pereti pentru a o folosi ca suport pentru ghivecele cu flori, pentru paharul de la fantana… Faianta pe tavan era cea mai frumoasa, dar randamentul de scoatere era una din zece. Acum , multi nu cred cã, era faianta si pe tavan…Imi amintesc perfect cum am pus teancuri de carti  legate in piele, ca sa ajungem la tavan.Patru ani am admirat, in lungile ore de clasa, desenul parchetului innegrit de motorina, stucaturile  tavanelor, vitraliile si cremoanele ferestrelor, feroneriile aurite. Cineva le vazuse in Viena, le-a achitat, le-a asteptat cu nerabdare, le-a mangaiat cu drag…Apoi au venit altii si au dat cu motorina si vopsea  „DUCO”… Am fost, inca vreo zece ani,  in scoli cu linoleu si vopsea de ulei. Cand  „mi s-a dat”  garsoniera eram deja obisnuit cu ambientul standard, deci n-am avut surprize de trecere de nivel. Dupa niste ani,  la trei camere, intr-un bloc mai vechi, am beneficiat de parchet. Parchet dat deja cu motorina…Mi-e martor frate-meu Vasile, pe atunci student, ca am incercat sa-l lustruiesc. Am pus si oglinzi pe pereti si pe unele usi. Apoi m-am mutat… Inca dinaite de ’89 m-am hotarat sã nu ma leg sentimental de case si continutul caselor, sã nu personalizez locuinta. Mai precis, mai clar:   caut sã nu oblig urmasii sa locuiasca in visul meu.  Evit, cât pot,  sa fac modificãri, modernizari, dotãri. Nu-mi va aprecia nimeni capriciile, extravagantele, fanteziile…As vrea sã clarific, cât mai curând, inventarul mobil:  cãrti, tablouri, icoane, servicii de masa…;  mi-e foarte clar cã, cea mai mare parte  au valoare numai pentru mine si pentru sotie…  Poate gândesc astfel,  deoarece  am vazut marile demolari, am fost detasat de la slujba sã ajutam, ca salahori,  la demolari; parcã asistam la zeci, sute de piese de teatru ce se terminau simultan, dar fara sa traga cineva  cortinele…Multi recuperau ultimele lucruri in paralel cu demolarea; erau sobe din faianta, vitralii, glasvande cu cristal…Poate mã determinã si faptul cã, din gospodaria pãrinteascã, din satul cu castelul, nici unul dintre frati  n-am putut pãstra lucruri; ne bucurãm cã mai avem locul…Locul nostru…  Povestile nu s-au terminat… Multi mostenitori de case si terenuri nationalizate se mai zbat sa-si recupereze averea. Am toata admiratia pentru ei; eu consider cã executa un testament moral, lãsat de parintii lor; au de dus mai departe ceva…De multe ori o mare povara.

14 răspunsuri to “Bataia de joc”

  1. cristian said

    curios, si pe mine ma strabt oarece ganduri de genul asta zilele astea; numai ca am in vedere obiectul; probabil voi scrie azi-maine despre asta; in legatura cu proprietatea si revendicarea… e tare complicat… nu legal, ci sentimental;

  2. daurel said

    @Cristian.Ma gadesc si la vina celor bogati…De ce a trebuit sa dea stralucire bogatiei prin: masini,case mari, tablouri, vedetism? Au starnit invidia celor din jur…Poate este o cale de-a fi bogat fara sa fii dusmanit…

  3. cenanca said

    O idee buna cu o”curatenie” din cind in cind printre lucrurile din casa.Cind a murit soacra mea,citeva nopti la rind,eu si sotul meu am dus si am aruncat lucrurile inutile,adunate o viata.Am grija acum,sa nu ajunga si copiii mei sa faca asta.oricum chinezii spun ca lucrurile vechi ,sunt doar energii negative!

  4. daurel said

    @Cenanca. Energiile negative sunt greu de masurat, dar enervarile sunt evidente, cand ne tot impiedicam de vechituri

  5. E dureros sa stii ce tot ce ai adunat are valoare doar pentru tine…Ar trebui, ori sa fim mai selectivi, mai exigenti cu mormanul de amintiri la care nu putem renunta, ori sa alegem doar un colt din suflet, in care nimeni nu poate intra si in care sa adunam tot ce ne este drag.Dar de multe ori, acest permanent refugiu in trecut este periculos, te impiedica sa te concentrezi pe viitor, indiferent cat de scurt sau de lung este acesta.

  6. lucia.alexandru said

    Obiectele ramase,nu sunt multe.Le mangai uneori,respirand prezentul si uitandu-ma spre viitor.Am o pendula care traieste de vreo suta de ani.A apartinut strabunicului meu si mi-a insotit viata.Fiul meu o doreste,dar nu i-o dau inca.Au fost mai multe obiecte,dar le-am daruit, cand inca mai puteau fi utile cuiva.De pilda mileuri,facute de bunica.Eu, cu doua joburi si 10 bloguri,nu mai am timp sa le apreciez cum trebuie :)Dupa ce a fost vanduta casa copilariei mele din Timisoara,am hotarat ca nu o sa mai locuiesc, decat la bloc.Si acum ma doare amintirea.

  7. daurel said

    @Maria Postu. N-as accentua spre drama…Nu vad de ce s-ar fi emotionat sotia daca salvam hamurile cailor tatalui meu…; nu-l invinuiesc pe ginere ca nu-si doreste serviciul de portelan primit de la nasii mei de cununie…

  8. daurel said

    @Lucia. Numai zece bloguri? Pendula am cumparat-o, dar nu-mi „spune” nimic; este mereu defecta! In mod sigur n-o doreste nici una dintre fiice, iar ginerele nici atat; are si el, de la ai lui, alte geoarse de de aruncat… M-as reintoarce si eu la bloc, dar nu cred ca le-ar prii cateilor si pisicii. Oricum, de un timp, nu iau hotarari definitive…Are Domnul grija!

  9. licutza said

    Vorba mamei: „Intrat-au desculti in palate.” Recent niste cu niste rude prin alianta am vizitat castelul. Au fost foarte impresionati. Fosta vecinatate a stramosilor cu castelul parca ne face si pe noi mai nobili.

  10. daurel said

    @Licutza. „Vom iesi din noroi/ vom zdrobi pe ciocoi”…Se pare ca invatatoarea, care conducea corul, era foarte convinsa…

  11. Gh. Cosma said

    Continuati, va rog, cu amintirile despre castel!

  12. daurel said

    @ Gh.Cosma. Povestea castelului o am in minte, dar n-as vrea sa supar pe consateni…

  13. Gh. Cosma said

    In ce an ati „abandonat” castelul?

  14. daurel said

    @Gh.Cosma,La multi ani! am absovit clasa 8-a in 1965 cu Jeni lui Traianu Sutului,Marioara Voidi, de pe ulita Postii, Gheorghe Rat de pe Ostru,cei dusi: Griga Lichi lui Pricop, Gheorghita Baban, Gheorghe lui Simon, Nelu Vili Polgarului, Dudu P0pii,Lenuca Groza…Altii: Marioara Codatului, Gusti Ciobanu, Marioara Cosma si Lica lui Roatis de pe celalalt Bicaut, Anuca Stef, a Lichii Mariscanului, Viorelu Indreichi, Viorelu Grosan, Lica Baban, a Pazanului, Elemer din Tiganie, Gheorghe Robotin de langa Moara…Mai discutam…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: