Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Calea Victoriei

Posted by daurel pe 23 octombrie 2009

De o vreme îmi tot revine in minte o poveste cititã intr-o carte moralizatoare. O voi adapta la obiceiurile ortodoxe. Pânã acum mi-o reaminteam numai duminica,  la biserica, cand aprindeam  lumânãrile pentru vii si morti, iar  unele tinere isi cereau repezit scuze, si treceau peste rând.  Peste sãptãmânã uitam de poveste. Azi este vineri, si, se pare ca trebuie s-o scriu. Este vorba de carierele  a doua fete. Amândouã erau jurnaliste, cam de aceasi vârstã, aceeasi pregatire, la fel de plãcute. In decursul a câtiva ani s-au ciocnit una de alta in mai multe redactii. Relatiile dintre ele, totusi, nu au trecut de la „Bunã”  la mai apropiatul  „Ce faci?” Mereu Cornelia era pe o pozitie ierarhica superioara. Pentru Victoria, cealalta jurnalista, evenimentele au luat o intorsaturã mai neplacutã când a pierdut un concurs de promovare in favoarea Corneliei; deja le desparteau doua trepte ierarhice. A inceput s-o urascã, s-o bãnuiascã de aranjamente incorecte, chiar de imoralitate. Munca in redactie devenise un calvar. A fost nevoita sa se destainuie in fata pãrintilor,care au calmat-o si, in lipsa altor idei, i-au reamintit despre perceptele religioase. Trebuia sã-si iubeasca dusmanca!  Parintii erau cumva pregatiti pentru acest esec al fiicei lor inca de la  gradinita. Victoria isi facuse un scop de-a fi premianta, recitatoare, zâna cea bunã din piesele scolare, sahista, redactor sef  la revista liceului…Vedeta…Pãrintii n-o incurajau, dar nici nu stiau cum s-o pregateasca pentru locul doi. Aveau doar un singur copil… O vreme, Victoria nu stia cã ea o  ura pe Cornelia; credea cã este o banalã invidie, si se rusina in sinea ei pentru acel sentiment. A citit pe furis comentarii religioase, dar n-a gasit ceva clar despre invidie. In schimb, a aflat multe despre povara urii si despre dragostea fata de oameni, fata de toti oamenii…Având multe drumuri prin oras, intra in biserici si incerca sa se roage. Uneori reusea. Aprindea si lumânãri. Dorinta  de-a fi remarcata nu-i disparuse. Urmarind daca actele ei  sunt apreciate de catre cei prezenti, intr-o duminica,  a recunoscut-o in multime pe Cornelia, care se ruga concentrata .  A asteptat-o la iesire, dar Cornelia a trecut fara sã se uite la cei prezenti. Victoria a urmat-o si a salutat-o cu  „Buna, ce mai faci?”.  Fãrã sã zicã nici un cuvânt, Cornelia a luat-o pe Victoria  de brat si s-au indepartat de multime. A invitat-o la o cafea. N-a lasat-o pe Victoria sa vorbeasca pana nu s-a confesat cu pauze lungi si cuvinte demult gandite. Astfel, a aflat Victoria ca sefa ei i-a simtit ostilitatea imediat dupa concurs, si tot de atunci se roaga si pentru linistea ei. Pentru linistea celei ce-a pierdut promovarea.  Cornelia a povestit ca- si creste singurã copilul, munceste mult, inclusiv peste program si admira  de un timp, cu sinceritate,  talentul de reporter al Victoriei.  A fost o mare bucurie in familia Victoriei. Mergea cu bucurie la redactie. Cornelia ii cerea sfaturi despre stilul diverselor articole jurnalistice si o incuraja sã scrie o carte.   Dupa cativa ani, Cornelia a ajuns redactor sef, iar Victoria o scriitoare de succes. Bineînteles, orice  lansare a cartilor ei era sprijinita cu publicitate cordialã de Cornelia si multi jurnalisti.

15 răspunsuri to “Calea Victoriei”

  1. cristian said

    e o preafrumoasa poveste ca sa poata fi reala…

  2. Chat Noir said

    Eu cred că poate fi reală. Victoria trebuie să fie reală.

  3. lucia said

    Subiectul m-a rascolit.Nu sunt bisericoasa de loc.Am observat,insa o reactie repetata,pe care mi-o reprosa, de curand, o prietena .Sunt capabila sa lupt acerb cu adversara\ul,Cu rusine marturisesc,ca ma coplesesc tot felul de sentimente negative.Cand adversara\ul este ,la pamant’automat intind mana,si daca ma respinge.Sunt capabila s-o\ sa-l ocrotrsc pana la moarte.Nu am talentul dv.,sper ca ceea ce v-am scris sa nu sune patetic.

  4. Impresionanta poveste…Eu cred ca este adevarata.E foarte greu sa te dai batut, sa recunosti ca, motivat sau nu, ai pierdut. Uneori nu talentul e hotarator ci un factor subiectiv, minor, pentru care esti pe locul 2.Eu sunt mereu pe un loc codas. Si nu recunosc ca altii sunt mai buni ca mine. Si ma intreb de ce sunt codasa.

  5. Vania said

    Povestea e plauzibilă, dat fiind că apare şi Biserica, unde se petrec transformări frecvente.

  6. E minunata povestea ta,mai ales ca e adevarata.Cred ca multi dintre noi se recunosc in cele doua fete si mi-ar placea ca intotdeauna ,ura si invidia sa fie inlocuite de iubire.
    Multa sanatate tuturor!Si iubire!

  7. daurel said

    @Cristian.N-ar fi drept ca numai povestile urate sa fie reale…

  8. daurel said

    @Chat Noir. Aici nu este vorba de „Victoria” din 1989…

  9. daurel said

    @Lucia. N-ar fi mai economic sa nu-l trantiti? Ingrijirile costa…

  10. daurel said

    @Maria Postu. Am auzit despre o anumita educatie privind depasirea esecurilor…Depinde si cat de sus este stacheta.

  11. lucia said

    Aveti dreptate,dar viata e o lupta.Imi asum costurile.

  12. daurel said

    @Vania.Acum, cand s-a cam terminat votarea, zic si eu: sunt minuni si mai mari.

  13. daurel said

    @Supravietuitor. Li se adevereste celor care cred…

  14. -X- said

    Adevarata sau nu, mie mi-a placut stilul in care ai scris-o :).

  15. daurel said

    -X- Multumesc. Atat am pus eu, stilul; …si un pic de atmosfera romaneasca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: