Situatii particulare

„Daca ai o proprietate, ai cel putin o problema”, a cugetat un intelept. George Calinescu scrie intr-un roman despre un arhitect care proiecta si construia case la un pret mai mic, dar punea conditia sa fie lasat sa locuiasca cativa ani, gratuit, in acele case. Acum incep sa-l inteleg pe Calinescu! Proprietatile dau multe batai de cap. Chiar si la tara. Un orasan, din cei 2 % care s-au hotarat sa se stabileasca la sat, mi-a povestit cu onestitate problemele ce apar in asemenea acte indraznete. A vrut un teren mare,  pentru a-si amplasa casa in centru. Mi-a explicat ca distanta optima pana la casa vecinilor  este aceea la care nu se mai simte mirosul de la bucatarii. A cumparat 3000 mp la o margine de sat. N-a vrut sa-mi spuna pretul, dar mi-a dat indicii: gardul il va costa mai mult decat pretul terenului. Mi-am amintit de o poezie cu gardul, iat-o: „De la beat carciuma vin/Vin pe gard, de drum ma tin/Dau cu caini-n bolovani/Sa ma apar de dusmani/”

Oracol optimist

Nu mai scriu de unde o stiu, dar mi-a placut si o transcriu. Cica, un tanar a intrebat-o pe prezicatoare, cand va scapa el de belele. „Vei fi nefericit si sarac  pana la  45 de ani”. „Apoi cum va fi?”,  intreaba plin de sperante nefericitul.   „Apoi, vei incepe sa te obisnuiesti!”.

Enervari

La o terasa am auzit o discutie foarte actuala despre universitati. Un tanar povestea, cu glas ridicat, despre rautatile si, mai ales interesele , aflate in  spatele scandalului cu diplome universitare. ” Este, clar, conflict intre generatii. Dintotdeauna oamenii capabili nu au avut timp sa mearga la cursuri, sa toceasca, alaturi de toti nehalitii  de slana si ceapa. Lasa-ma cu Ceauseasca…Eu va spun care era regula; mi-a spus tata, care stiti de cati ani este rector la Tandarei”. „Dar la Slobozia…”, incerca un tanar. „Hai, ma! Ce Oxfordul este in Londra?”.  „Acum, asistentii, pe care tata i-a facut oameni, vor sa conduca ei  universitatea. Stiti ca mi-am dat doctoratul in arheologie pe Lipscani, ca am oprit vreo zece ani lucrarile de canalizare…Ha! Ha! Hai noroc!”. Dupa o pauza de savurare a glumei: ” Mi-au adus inginerii un ciob gasit in zona, un ciob de lut ars, ca dacilor le era lene sa scrie pe piatra, putorile…Asa, ce credeti ca scria pe oala sparta? Ai? Va spune mandea. Scria cam asa, daca-mi amintesc :  <In anno 44 inainte de Cristos, a murit Burebista si vor fi si alte necazuri, deoarece batranii nu vor sa cedeze puterea, iar tinerii cu studii la Atena comploteaza si cauta unirea cu Roma pagana>. Totul era in latina populara vorbita, deci era scrisa, probabil de un batran  comerciant.  Aici, in Balcani, au fost mereu  jmecherii, mereu cutitul in spate… Haideti  <La fitze> ca m-am enervat!”

Educatie si invatare

Omu’ isi repara rabla cumparata fara acte si se racorea cu injuraturi traditionale. Berea o terminase, copilul il tot intreba ce-i una, ce-i alta, pe la masina. Cand s-a apropiat nevasta-sa, barbatul a incetat cu injuraturile, deoarece mereu il enerva amintindu-i ca nici la sudalme n-are imaginatie…Copilul punea intrebari tot mai insistente. ” Raspunde-i ma! Nu auzi ca te tot intreaba?”. „Lasa intrebe…, ca asa invata !”

Indiscretii n-au imaginatie

Nu se poate generaliza, dar se constata ca exista o curiozitate sporita spre amanunte intime, ceva ce ne duce cu gandul la privitul prin gaura cheii…Nu stiu daca si alte popoare sunt la fel. Pun aceasta curiozitate pe seama traditiei romanilor de-a astepta minuni. Daca nu ni s-au intamplat noua, poate s-au intamplat altora si ar fi bine sa aflam…Deci  pandim, intrebam, povestim, provocam destainuiri. Daca nu avem pe cine provoca, privim minunile la televizor; sau cautam pe internet…Spunem mereu ca ceea ce aflam este imposibil, dar asteptam continuarea, barfa, confirmarea imposibilului. Ciudat este ca suntem un popor fara imaginatie, iar dovada acestei trasaturi este numarul mic al  personalitatilor creatoare recunoscute in lume. Poate ca nici nu ne-am facut publicitate, dar asta arata tot lipsa de imaginatie, de creativitate. Voi incheia cu o poveste de la sat, pentru a nu ofensa orasenii. Satenii stateau pe lavite la sosea si discutau despre minuni, cand a aparut un tanar de culoare, cu trasaturi africane. Tanarul li s-a adresat in romaneste si a declarat ca  mama-sa este din acel sat. Babele prezente s-au crucit, uitand ca sunt pocaite. ” Doara, nu esti Hanibal, cel de la televizor?! Da’ nu poate sa hie mama-ta de la noi din in sat…” . Trecatorul s-a asezat pe marginea santului si le-a povestit ca mama-sa, in tinerete,  a fost urmarita insistent de un student dintr-o tara africana. „A urmarit-o chiar pana dincoace de Margau, dar mama i-a interzis sa vina in satul ei natal”, a incheiat strainul. „No, ase sa spui!  Sa stii ca nu-i de la noi, o fi din Margau, unde-s cei de pun geamuri in Bucuresti. La noi in Rachitele sunt numai oameni normali, cum ii Emil, de-i prim- ministru la Capitala! „. „Oameni normali fara imaginatie!”, a spus tanarul in timp ce a plecat, fara sa-si ia ramas bun. Dupa un timp un satean a redeschis discutia: ” No, ca a plecat Hanibal si nu ne-a lamurit daca atunci cand a urmarit-o africanul, o prins-o or n-o prins-o pe ma-sa?”

Metode stiintifice

Ca multa (?) lume am avut, intr-o anumita perioada, incredere in tot ceea ce  era prezentat ca fiind stiintific. Cred ca mi-a trecut prin ianuarie 1990, cand l-am inteles pe omul politic Corneliu Coposu. Nu mi-a explicat nimeni cine era marele patriot, desi, acum, stiu sigur ca erau cativa oameni apropiati, care puteau sa-mi explice, dar  n-au facut-o, deoarece nu stiau „cum am evoluat politic”. Deci a fost o iluminare! Am avut si neplaceri; colegii de munca ma aratau cu degetul: „Uite-l pe Aurel, tine cu Coposu! ha! ha! ” Este prima data cand folosesc, in cele aproape 150 de articole, numele marelui taranist. Cred ca inca mai exista o majoritate care il uraste! In mod necesar toti cei ce credeau neconditionat in Corneliu Coposu erau crestini si monarhisti. Prin crestinism m-am indepartat de derizoriul explicatiilor stiintifice in domeniul cunostintelor umaniste: antropologie, istorie, economie, critica literara, politica, sondaje de opinie…Admit, din respect pentru anumiti medici, ca ar putea exista stiinte medicale, desi corect ar fi cunostinte medicale.  Cea mai buna emisiune despre stiinta, pentru mine, este Distrugatorii de mituri. Dovada cea mai clara a neputintei asa ziselor stiinte umaniste este actuala criza economica mondiala cuplata cu gripa porcina… Prezint, in continuare, cum lucreaza cercetatorii (am lucrat vreo doi ani in cercetare! ), care sunt niste bugetari birocrati. Exceptii exista, dar acum prezint regula. Un cercetator studia reactiile puricilor si nota in raport rezultatele astfel: „Daca-i spun  puricelui sa sara, el sare; am repetat experienta de zece ori si a sarit de opt ori; am taiat picioarele puricelui, i-am spus de zece  ori sa sara, n-a sarit niciodata; in concluzie: daca le sunt taiate picioarele, puricii nu mai aud”. P.S.Prezenta postare este o cercetare nestiintifica!

Podurile caselor

Podurile caselor sunt, pentru copii, un loc interzis. O usã interzisã, ar zice dl Liiceanu…

Podurile caselor ţãrãnesti conţin alimentele uscate necesare supravieţuirii, deci proiecteazã un viitor de foamete; ale celor de la oras sunt burdusite de trecut; poate si de secrete – cum ar fi carnetul de note a unchiului ajuns  salvatorul clanului –  sau cufarul  unei rude ce-a dezonorat familia…

Indrãznesc sã spun cã podurile caselor pot influenţa viitorul adolescentilor.

Este posibil ca tãnarul de la ţara sã-si viseze acces nelimitat la cârnaţi, iar copilul urbanizat sã-si doreascã  cariera de sef sau o viaţa aventuroasa; sau viceversa; oricum,  notoritate . Desigur,  aceste situatii sunt cazuri teoretice… Practic apar mixturi. Chiar caricaturi, cum ar fi: copilul de la tara ajunge, ca adult, un surogat de oraşan, cu acces la mezeluri si icre negre, iar persoana  get-beget urbanizata il consiliaza, cu aer de prinţ(esa) in exil… Despre copilarie recomand ceva verificat;  (http://calinhera.wordpress.com/dor-de-tati/)

Definitii:bunicii…

…vazuti de nepoti. Pentru copiii prescolari, bunicii ar fi: niste oameni grasi, dar nu asa de grasi, incat sa nu se poata apleca, pentru a innoda sireturile de la ghetele copiilor. Bunicii raspund la intrebari, dar nu stiu sa scrie cuvantul  Kaboose pe calculator. Bunicii nu lucreaza; vorbesc la telefonul cu fir si-si cauta toata ziua ochelarii! Pentru scolari, bunicii sunt dovada clara ca exista evolutia speciilor!

Ceaiul verde…

…este un fel de panaceu universal: slabire, digestie, ten, antistres etc. Neaparat cu paine prajita. Cand nu aveam alte ierburi, ma multumeam si cu acesta… Fara paine prajita, deoarece la ultima reparatie a prajitorului, model „Electroaparataj”, m-am prajit. M-a costat cat unul nou, dar s-a defectat in timp scurt. De o vreme studiez piata toasterelor. Astept ieftinirile de criza…In aceste conditii m-a vizitat, intr-o seara ,o ruda care  venise cu treburi la oras. Stiind ca vine la cina, si stiindu-l gurmand rafinat, m-am aprovizionat cu cele cuvenite. De cum a intrat in casa ne-a anuntat  sa nu ne agitam, deoarece vine de la o foarte reusita masa de protocol. „Doar un ceai verde si paine prajita”, a spus oaspetele, crezand ca ne elibereaza de corvoada.  „N-avem ceai verde, iar prajitorul este defect de cateva luni”,  a punctat cu bucurie abia stapanita nevasta-mea. Oaspetele n-a sesizat intepaturile sotiei si a inceput o dizertatie despre alimentatia rationala. In timp ce povestea cat rau face  alcoolul in organism si familie, am adus palinca, slanina, pita si ceapa. Inainte sa scot a doua sticla de palinca am obtinut promisiunea ca imi trimite el, cu prima ocazie, un prajitor de paine ucrainean, nu turcisme de unica folosinta. Ceaiul verde il cumpara sotia, deci reintru in randul lumii. Hai noroc!

Semnele tranzitiei

Am fortat putin titlul. Este vorba de impresia ce vrem s-o inoculam celor de dupa noi. Insemnele din cimitire…Dupa Marea Unire, trebuia trasata granita cu Ungaria. Cu orasele era clar: Oradea Mare,  Arad, Timisoara. Carei…Dar satele?  Nicolae Iorga, profesorul actualului Rege Mihai, a propus,  iar comisia internationala a acceptat: satele, care au in cimitire in majoritate cruci care indica traditie valaha, vor face parte din Romania. Ma duce gandul la basarabeni…Preotii au in aceste situatii un rol hotarator. Cam in aceasi idee , am retinut din „Ziarul Lumina”, ca n-ar fi indicat sa se scrie pe crucile din cimitir INRI, ci: IS, HR, NI, KA. Aranjarea ar fi cum se poate vedea pe blogul d-lui Ioan Andoni (http://ioanandoni.wordpress.com/), pe pagina principala; dar fara grafie slavona! Poate reusiti sa cititi si pe poza cu monumentul funerar ce insoteste postarea lui Zamfir Turdeanu’ (http://zamfirpop.wordpress.com/ne-a murit un prieten/) . P.S. Desi am citat de vreo trei ori Ziarul Lumina, nimeni nu a intrat pe blog prin acest termen; cu Asul Verde intra 2-3 cititori/zi ! Chestiune de prioritati…