Miercurea fara cuvinte.Discurs electoral

 

Sursa

Ocazia: ww, unde veti afla ce inseamna akeleien

…

Despre cãlãtorii…

…s-a  scris mult si incã se mai scrie.

Desigur, mai intâi au fost relatarile orale;  oamenii erau mai putini, deci aveau mai mult timp; inclusiv sa exagereze, deci sã creeze mituri si legende.

Cam toata lumea cãlãtoreste, insa nu toti avem darul povestirii captivante. Am cunoscut tãrani care puteau povesti câteva zile despre intâmplarile de la piata de joia si câteva sãptãmâni despre oborul lunar.

In mod cert, acei povestitori nu erau cetãteni instãriti, insã atunci nu stiam acest amãnunt…Un povestitor celebru, cum era un unchi de-al meu, nici nu prea mergea la târguri;  când mergea, era insotit de matusa Mãriuca, deci nu i se putea intâmpla nimic interesant…Asta nu-l impiedica sa relateze captivant ce se strãduiau unii sa ascunda.

Gândindu-mã la Sadoveanu, am bãnuiala ca pe masura ce povestitorii se imbogatesc, isi pierd capacitatea de-a se minuna…

Acum, daca eu nu povestesc despre calatoriile mele, n-as pune-o pe seama bogatiei…Justificarea mea este una mult mai banala: am ratat momentele când doream sã-mi relatez intâmplarile din primele mele cãlãtorii marcante; incerc sa relatez mai jos ceva episoade neplacute.

Eram in liceu, când o vecina, disperata ca fiica-sa nu se hotara pe care pretendent sã-l accepte, mi-a inmânat o suma de bani si un cordon purtat de  fiica-sa, pentru a merge la o vrãjitoare. Nu s-a dus ea sau fiica-sa, deoarece le era frica de gura lumii; din nefericire, am fost nevoit sa-i mint si pe ai mei…Intâlnirea cu vrajitoarea nu m-a marcat atunci sub nici o forma, deoarece nu credeam in supranatural…atunci…Poate voi posta candva despre batrana vrajitoare romanca(!) si gospodaria  imensa  a feciorului ei,  incredibila pentru acele vremi comuniste. Azi, vreau doar sa argumentez ca eram in imposibilitatea de-a povesti cuiva aventura; nici vecina, nemultumita de mesajul adus, n-a vrut sã mã asculte cum am depasit suma primita si am pus bani de la mine…

Urmatoarea poveste pentru care n-am gasit audienta contine peripetiile legate de  admiterea la facultate; familia, destul de strâmtoratã financiar, ar fi fost mai linistita daca urmam un institut de trei ani la 30 de kilometri de sat; eu am plecat pentru 5 ani la Cluj, la 250 km … Cand m-am intors, dornic de-a fi intrebat prin ce am trecut, mi s-a raspuns ca li se pare normal sa nu fie usor, ba chiar ma avertizasera; eu voiam sa fiu laudat, lor li se parea cã mã plâng… Inafara familiei nu aveam cui sa povestesc: toti ceilalti vreo 20 de consãteni cãzusera la admiterea din acea vara…

Unii vor zice ca acum este simplu: prezinti poze, filme; nu sunt convins…Captarea interesului public nu este la indemâna oricui; fericiti cei dezinteresati de audienta…

Miercurea fãrã cuvinte…

…este monitorizatã pe blogul Doamei Carmen din Germania.

Sursa: guzgan.ro

…

Formula lui Blondel,…

…pentru calculul treptelor scarilor, vine in completarea postarii Amenajari interioare.

Eu am gãsit-o prea tarziu…

Cãutand recent “formula de calcul a treptelor scarii” am gãsit un text care descrie mai bine decât mine bucuria de-a calcula si demonstra imposibilul:

Mircea G

18.02.2010, 08:44:12

De regula proiectarea scarii nu este treaba noastra , proiectantul se ocupa de asa ceva .
Totusi ….
Pentru a avea o scara comoda trebuie respectate niste proportii . Inaltimea treptelor se calculeaza undeva intre 16,5-17,5 cm , latimea treptei 28-30 cm . Se mai foloseste si formula 2h+l=62-64 cm . Acestea sint masuri in situatii ideale , cind este un loc de scara suficient de mare . In cazul ca scara se construieste ulterior intr-un spatiu ” dat ” incep problemele .
In cazul ca o portiune din scara ( inceputul ) trece pe sub planseul etajului , trebuie avut grija ca la trecere sa existe inaltimea suficienta , cel putin 2 m .
Indiferent de situatie sau ce marimi alegem , important este ca treptele sa fie egale la inaltime deoarece piciorul ” invata ” pasul scarii . Cind se face calculul se ia cota pardoselii finite , atit de jos cit si de sus iar la trepte se calculeaza treapta cu finisaj .
Scarile se pot face drepte , pe semicerc , cu podest …in functie de ce ne place si spatiu .
In tot cazul ramin la ideea ca cel mai greu se calculeaza scarile in spatii limitate dar si acolo se pot face citeva artificii pt a reusi .
O alta componenta aproape obligatorie , a scarii ar fi balustrada .
Asa suna teoria …practica difera putin . Eu am fost nevoit sa fac o scara intr-un spatiu cu punct fixe de pornire si ajungere dar pe distanta scurta , sa trec pe sub planseu fara sa dau cu capul de muchia tavanului , sa respect inaltime treptelor …. de reusit am reusit dar cu niste artificii . Scara este practica dar n-am pus balustrada …
Satisfactia maxima este ca proiectarea , calculul si executia au fost ale mele ( nimeni nu credea ca se poate face in locul respectiv )

Asta ne -a povestit dl Mircea G.

Mai departe zic eu.

Pentru verificarea calculului se pot face modele functionale, dupa cum sugereaza poza de mai jos:

O casa de numai 6 mp in SUA. Are bucatarie cu frigider, dus si un pat, situat la mansarda. Totul este montat pe o platforma mobila, intrucat proprietarul n-are teren si parcheaza pe unde poate. In plus, nici autorizatie de constructie nu i-a trebuit.Sursa imaginii: Brudi din Brad(HD)

PS.Dl Mircea G. spune despre un  finalul fericit…

Cunosc  cateva povesti cu scari; va zic doar ce am trãit eu.

Pentru prima scara  am tinut lucrarile in loc timp de un an; a doua scara, in alt amplasament, am gresit-o si am demontat-o dupa doi ani; din fericire era din rasinoase, deci ieftina; am inlocuit-o cu una demontabila din comert.

Articol aleator

Din panoul de control al blogului am posibilitatea de-a accesa un articol aleator; unele bloguri au acest buton pe pagina publica. Am dat clic, si a apãrut o postare uitata.

Iat-o:

Talmacii

(Publicata pe 21 octombrie 2009)

Mi-am  trãit anii formãrii in nord-vestul Transilvaniei. In anii ’60-’70  ai veacului trecut erau inca activi  tarani si intelectuali participanti la Primul Razboi Mondial, deputati de la Marea Unire, preoti persecutati, ofiteri degradati…. De la Al Doilea Razboi trecuse un timp comparabil cu cel ce  ne desparte (?)  azi de comunism. Exista atunci o majoritate confortabila, adaptata la vietuire, indiferent de cine administra puterea. Era mai mult decat  supravietuire. Era si implicare, chiar o provocare; parca-si spuneau : “Ia sa vedem cum ii pãcãlim si pe ãstia”.

 Deoarece dascalii nu puteau sã ne spuna prea multe, sarcina lor era preluata de ceilalti. Munca la colectiva agricola era un prilej de povesti si tãlmãciri. Fostii soldati de la Cotul Donului si din Muntii Tatra isi calibrau reciproc informatiile, fãrã pasiuni si invective; erau constienti ca transmit tinerilor un mesaj. Mereu armata germana era prezentata cu admiratie. Armata regalã româna era compatimita cã a ajuns la mâna cãprarilor olteni;  Armata Rosie  era asemuita cu nãvãlirile tãtare cunoscute din legende…In zona noastra, in Partium, tãtarii au ajuns rar dupa 1241…

Istoria era proaspata, chiar la nivelul omului simplu, pâna cu o suta de ani in urmã. Tata si oameni de vârsta lui povesteau despre bãtãlia de la Costutza  (Konstantz ?), unde a castigat Garibaldi impotriva austriecilor. Românii, supusi austriecilor, îi aveau “pizmasi” pe italieni…  Toti vâstnicii stiau cã strãbuinicul meu a fost trimis in acel rãzboi deoarece  se certase cu nobilul local. Acei oameni, din anii ’60-’70  puteau compara vreo zece regimuri politice: austriac, austro-ungar, bolsevismul sovietic, bolsevismul unguresc, regalitatea romaneasca, dictatura carlista, legionarismul, dictatura militara, hortismul, comunismul…Este adevarat cã  au asistat cu indiferenta la Holocaustul aplicat de hortisti fostei  comunitati evreiesti din sat; se povestea ca unii au profitat, s-au infruptat…

Acei oameni ne tãlmãceau mersul vremurilor: niciodata nu-i ceea ce pare… M-am vãzut cu unii dintre acei veterani pâna pe la 24 de ani; ei aveau, atunci, cam  vârsta mea de acum; despre autoritatea ce o emanau, e greu de comparat…

Mesajul  lor era sã invãtãm carte  si sã ne infiltram ca profesionisti in noua putere…; activismul politic era evitat…

Mã gândesc cã sperau sa aiba si ei pe cineva, undeva…

Personal n-am reusit sã-i ajut, dar au fost si desigur sunt,  multi consateni pomeniti cu recunostinta.

Mã intreb daca mai exista, din cine-i compusa si cum functioneaza acum la sat acea institutie de traducere a mersului vremurilor.

In postarea de ieri…

…voiam sã spun in final ca sunt dezamagit de majoritatea ziaristilor si publicistilor pe care-i citeam in urma cu 20 de ani. Sunt convins ca si ei sunt dezamagiti de mine, deoarece nu cumpar ziare…Cumva suntem chit.

Am atras ieri atentia cititorilor asupra unei ziariste care scrie cam in stilul bloggeristic; o citesc doar de câteva luni, de cand a scris cineva despre dumneaei cã este evreicã; inseamnã cã este bine informata; si determinata…

Acum, unii isi zic jurnalisti, altii analisti politici, altii analisti economici…; orice stire ar dezvolta-o ei in ziare sau la tv, eu nu-i cred pâna nu verific din cel putin doua bloguri; nu mai numesc blogurile…; unele sunt in blogroll.

Ideea este ca de peste trei ani, de când am descoperit internetul cu ocazia deschiderii blogului, pãcãtuiesc grav judecand atitudinea formatorilor oficiali de opinie; probabil pãcatul ar fi mai mic daca as comenta articole acestora; nu comentez pe forumuri, deoarece  victimele  dezinformarii  nu citesc ziarele online…

Desigur, ieri si azi m-am referit  la  politica si economie.Când mã desprind de aceste domenii,  caut rezolvari fãrã dureri de cap la restul problemelor de viata, de suflet…

….tot pe bloguri gãsesc rãspunsurile oneste.

Iata câteva dintre aceste  bloguri surprinzatoare: Mirela Pete,  Zina, Ulise si Zamfir, Teo Negura, I.O. Flavius, Vania, Carmen, Gina, Cella, Gabi, Rokssana

 

Miercurea fara cuvinte

Ocazia: WW

Sursa:http://www.kansastravel.org/kansasbarbedwiremuseum.htm

 

La un moment dat, Bulã…

…ajunge intr-o mare criza de bani si  mearse la vecinul lui, evreul Itic,  sã-i ceara 20 lei, ca imprumut pâna la primavara.

Itic il asculta atent, apoi ii zise:

-Bine, iti dau 2o lei imprumut pana la primavara, dar imi lasi toporul ca zãlog;  la primavara imi dai 4o de lei inapoi, altfel nu ne invoim. E bine?

Intr-un final Bulã se invoi. Lasã toporul ca zalog, lua banii si da sa plece

Insa Itic il striga:

-Bãi Bulã! Ia fi atent la mine, la ce m-am gandit. La primavara stiu ca o sa-ti fie greu sa-mi dai inapoi cei 4o de lei, intrucat iarna e lunga si grea, asa ca stii ce? Ia da tu acum 20 de lei inapoi, si la primavara iti mai rãmane de dat decât 20 de lei; ce zici ? o sa-ti fie mai usor !

Bulã se gândi putin, si recunoscu in sinea lui, ca Itic are dreptate si cã uite e un vecin adevarat, asa cã se invoi, ii dete inapoi cei 20 lei, si pleca spre acasã, ceva mai usurat.

Insa pe drum tot calcula:

-Hmmm! Bani nu am, topor nu am, insa m-am ales cu o datorie de 20 lei si totusi nu a fost nimic in neregula…

MORALA: Acelasi Itic ne dãdu si nouã, României, imprumut de atatea ori, numai cã acum se numeste FMI!

*

PS. L-am redactat in forma primitã de la Brudi din Brad.

Comentariul meu este cu un citat din Cioran:

Psiholog neîntrecut, preotul este exemplul uman cu cele mai puţine iluzii, incapabil – prin meserie – să acorde semenilor săi un credit cât de mic; de aici aerul lui complice, şiretenia, blândeţea prefăcută şi cinismul profund. Aceia dintre ei – un număr cu adevărat neînsemnat – care-au păşit pe drumul sfinţeniei, n-ar fi făcut-o dacă-şi priveau mai atent enoriaşii: au fost nişte rătăciţi, nişte răi preoţi, incapabili să trăiască în chip de spectatori – şi profitori – ai păcatului originar.

Rețetã

Am primit de la un cumnat imparțial urmatoarea rețetã:

Tocana pedelista cu ciolan à la Base

Ingrediente :
Un popor mare, necopt, fãrã miez;
Mult ciolan;
Trei patru partide mari si cateva mai mici de diverse culori;
O blonda de Plescoi;
Un vârf de boc;
O legatura mare de servicii secrete cu urechi fine;
O curte constitutionala moale si bine fragezita;
Câteva cozi de procurori;
Doua trei sindicate stafidite;

Condimente :
Apa de ploaie;
Praf in ochi;
Gargara mãcinata;
zeama de baliverne;
Tupeu vãrsat;

Mod  de  preparare  : 

Se taie poporul in doua parti, una buna si una rea.

Apoi fiecare bucata se taie in doua, una buna, una rea, si tot asa pana se formeaza bucatele mici ce pot fi mancate dintr-o inghititura.

Se separa apoi bugetarii de nebugetari, medicii de pacienti, profesorii de studenti, copii de parinti, grasii de slabi, si se lasa la decantat pana se ridica la suprafata uscaturile. Acestea se culeg cu atentie si se pun deoparte intr-un recipient caldut.

Din restul se taie 25%, se scoate vlaga si se pune la foc mic, cu zeama de baliverne si cu praf in ochi, sa nu se prinda. Se acopera cu un capac mare ca sa nu rasufle si din cand in cand se stinge cu putine apa de ploaie.Separat se ia un partid portocaliu si se intoarce de pe stanga pe dreapta. Apoi se impaneaza pe toate partile cu bucatele taiate din celelalte partide. Se presara deasupra uscaturi, iar peste se pune varful de boc si blonda de Plescoi cu ciolanul in gura,si se lasa la dospit.

Celelalte partide se toaca marunt impreuna cu sindicatele si se invelesc cu servicii secrete. Apoi se freaca bine cu cozile de procurori, se trag in teapa si se pastreaza la  racoare. Din cand in cand se gusta si se reevalueaza.Se aseaza partidele intr-un parlament din teflon cu manere.

Cel portocaliu se pune cu grija in mijloc. Pe langa el se mai presara doua trei partide mici si bine fragezite. Restul de partide se presara dupa gust. Se da totul prin curtea constitutionala si se inveleste cu gargara macinata.

Se aseaza totul peste poporul deja bine dinstuit si se da la copt. Din cand in cand se strange caimacul de deasupra, cu care se unge bine blonda si uscaturile de deasupra, iar peste restul se toarna zeama de baliverne cu tupeul varsat.

Se serveste rece, pe stomacul gol, in piata. In caz de probleme digestive sunati la 112

Moşierii români au fost si sunt (nişte) poeţi.Îi respect !

Când spun asta, ma bazez si  pe ideile lui George Cãlinescu; inclusiv pe romanul “Enigma Otiliei”,  masacrat de catre Sergiu Nicolaescu…

Copila, tu crede poetii ce scriu,
Cãci lor li s-a dat o putere
S-auda mai bine, sã simta mai viu
Întreaga a lumii durere.

Ei sunt ca oceanul ce-neacã vrun mal,
Dar când se retrage, el lasa
Mai fin nisipisul, si-aduse de val,
Ici-colo si perle ne lasa

.(George Cosbuc – Copila, tu crede poetii ce scriu …din volumul “Fabule mici pentru oameni mari”)

PS. Am ocazia sa copiez exact ceva ce mi-e lene sã (tran)scriu din carte:

…popoarele stravechi se caracterizeaza prin civilizatie pastorala, prin retragerea la munte, de unde pot privi si ocoli invaziile, printr-o fata brazdata de vanturile alpine, de experienta milenara, printr-un ochi patrunzator si neclintit de vultur, prin mutenie. Popoarele noi, migrante, sunt dimpotriva zgo¬motoase, gesticulante si au o vadita predilectie spre «civilizatie». (…) Englezii fug bucurosi la tara. Regresiunea spre sat e o trasatura a raselor vechi. (…)

Noi nu suntem primitivi, ci batrani”.

(G. Calinescu, Specificul national, in Istoria literaturii…, Editura Minerva, p. 975).