…se intâlnesc mult mai frecvent decât bãnuiam eu; aproape ca as generaliza: elitele, din orice domeniu cu utilitate pentru umanitate, sunt constiente de prezenta Divinitatii.
Nu toate personalitatile sunt, in mod automat, si mãrturisitoare…Nici cu cele mãrturisitoare nu este simplu: foarte multi maestri devin sustinatori ai unei denominatiuni; cuvantul lor este mai greu decat cuvintele teologilor…
Dupa cum am promis in postarea anterioara, va povestesc despre una dintre cartile achizitionate recent.
Stiam ceva, destul de vag, despre increstinarea românilor; redau mai jos un extras din afirmatiile unui teolog renumit, istoric oficial:
Pe la inceputul secolului al IV-lea, in provinciile romane din sudul Dunarii existau vreo 40 de scaune episcopale, cu ierarhi de seama, dintre care unii au luat parte si la lucrarile primelor Sinoade ecumenice, ori au scris lucrari de teologie, prin care aparau dreapta credinta in fata unor invataturi gresite. In provincia Dacia Mediterranea, de pilda, era un scaun episcopal in orasul Remesiana, pe locul caruia se afla azi satul sarbesc Bela Pelanka, la vreo 30 de km de orasul Nis (fostul Naisus roman), catre granita Bulgaria. Aceasta eparhie a fost pastorita cu vrednicie de un mare teolog si ierarh cu viata sfanta, cu numele Niceta. Se cunosc anumite fapte din viata si lucrarea sa duhovniceasca din doua poeme pe care i le-a inchinat un prieten de al sau, Sfantul Paulin din Nola, oras in Italia, in apropiere de Napoli. Sfantul Niceta i-a facut doua vizite, in anii 398 si 402, cand a avut prilejul sa-i infatiseze felurite lucruri din eparhia pe care o carmuia. Impresionat de cunostintele teologice si de viata duhovniceasca a lui Niceta, la plecare, Sfantul Paulin i-a dedicat, de fiecare data, cate un poem de o mare frumusete literara. Din primul poem, aflam ca Sfantul Niceta isi desfasura activitatea in indepartata Dacie, unde “barbarii invata prin tine sa cante pe Hristos cu inima romana si sa traiasca puri in pace senina”. (Niceta i-a+crestinat+pe+romani)
Acelasi punct de vedere, dar intr-o scriere mult mai obiectiva, am gãsit-o intr-o carte apãruta foarte recent:
“Credinta si Cultura, Vicisitudini si Speranta“ scrisa de profesorii Rozalia si Gheorghe Cosma. Lansarea cartii a avut loc duminica, 13 noiembrie 2011.
Citind cartea profesorilor Rozalia si Gheorghe Cosma, mi-am amintit ca toti frati intru credinta ai românilor ne trateaza cu superioritate:
- pretentiile grecilor de la muntele Athos de-a fi recompensati pentru averile confiscate de catre Cuza; aici repara Gigi Becali…
- insistenta rusilor de-ai tine pe basarabeni sub ascultarea Patriarhiei Ruse…:aici repara Basescu…; in mandatele viitoare…
- autocefalia, deci independenta bisericii majoritare, este discutabila: mirul si lumina invierii ne parvin pe filiera greceasca; specialistul luminii este un domn cu nume predestinat: Flutur…
Toate acestea arogante au cauze lumesti, orgolii politice; in cartea mentionata am gasit ca de la fratii bizantini ni se trage numele de vlahi:
“{…}bizantinii contesta latinitatea noastra(…)
Ei se inversuneaza cu obstinatie sa vada in români o etnie barbara, straina de Imperiu si numai tolerata. Ei (bizantinii) nu-si gasesc egali decat in literatura maghiara, unde gasim aceeasi atitudine(…)
In pofida faptului ca românii se numesc ei insisi români (daco- romani, aromani, rumeri…), bizantini ii desemneaza prin etnonimul de imprumut slav “vlahi”
Asadar, fratii bizantini ne-au “blagoslovit “…
Nu insist pe divergentele care persista intre noi si ucraineni, bulgari, sarbi; vorba aia: prietenii ti-i alegi, fratii…
Concluzia cartii este una de speranta: cultele religioase crestine se vor uni, ne vom ruga impreuna in cea mai apropiata biserica a lui Isus Cristos, deoarece numai triburile isi asimileaza nationalitatea cu religia; deja, in Vest, românii au primit spre folosinta edificii de la felurite confesiuni crestine…
