Marile familii

Mi-a citit  Brudi un  e-mail primit de familia lui si de inca  cel putin cincizeci de verisori si veri din aceasta familie; eu si Brudi suntem colaterali, nu suntem veri, insa nu suntem considerati chiar pierduti…

Este vorba de o cerere de ajutor; ajutor  prin rugaciuni simultane, solicitat de  fiicã pentru sanatatea  tatalui ei; n-a uitat sa adauge si alte rude aflate in suferinta. Voi reproduce finalul scrisorii.

Puteti citi fara spaime: nu se sugereaza trimiterea de bani, nu se cere sa fie dat urgent mai departe, nu contine nici o amenintare daca cineva nu consimte.

Dupa cate-mi amintesc, in textul integral nu este dat numele de botez al tatalui; din fericire eu mi l-am amintit când am aflat ca este unul dintre gemeni, “cel din Oradea”. Iata cat de  matur scrie Carmen, pe care n-o cunosc, nu stiu  ce varsta are.

(…)Ma intrebam oare ce se intampla cu familia noastra  in ultima vreme  de sunt atatea probleme de sanatate, si nu dintre cele usoare… Eu cred ca Dumnezeu ne iubeste prea mult ca sa ne lase sa stam cu ochii indreptati atata spre pamantul acesta si doreste sa luam mai in serios vesnicia si lucrurile care conteaza cu adevarat. Iar viata asta, chiar si plina de durere daca ar fi, nu poate fi pusa alaturi cu vesnicia.

Pentru toti cei ce ar dori sa ne sprijine in rugaciune si in post – mami ar prefera ziua de joi ca zi de post pentru tati. Astazi doar acum, tarziu am reusit sa scriu emailul asa ca nu stiu cati il vor fi citit pana dimineata. Cine poate si doreste sa ni se alaturi o poate face insa si in urmatoarele zile de joi. Cateva din motivele de rugaciune:

- sa nu-l doboare pe tati vestile ce le va primi, sa ramana tare in credinta si nadejde

- Domnul sa ne arate voia cu privire la spitalul unde sa ne ducem si sa ne indrepte spre doctori competenti si cu inima pentu bolnavi

- Domnul sa nu ingaduie prea multa suferinta trupeasca

- Vindecare trupeasca astfel ca tati sa poata marturisi ce i-a facut Domnul si o apropiere adanca de Domnul pentru el si pentru noi

- credinta puternica

Domnul sa ne asculte rugile. Si alaturi de tati sa nu uitam de ceilalti dragi ai nostri: tusa Fleur, tusa Cornelia, unchiu Florin si unchiu Mitica.

Multumim frumos in Numele Domnului Isus.

Carmen

Rãmâne ca anul trecut

Ce-i un an?

Când a implinit o sutã de ani  femeia a fost bãgatã in seamã…Sãrbãtorita o tinea una si bunã: Ce-i, maicã, o sutã in ziua de azi?

N-am ce sã retractez din ce scriam acum un an; este drept cã nu l-am citit si nici nu-l voi citi pe Cartianu; poate mã confirmã, insã n-am nevoie de alegatii…

Posted by daurel pe decembrie 16, 2009

…scriu scenariul revoltei din 1989; n-am cum sã debitez ceva ce nu s-a mai spus, deci ader la o varianta. Ca in 1848  (scuze, dar nu pot fara pasopt!), 1859, 1877-78, 1917, 1918 , in ’89 a fost interventia masoneriei…,dar in anii de dupa 2000, cand   românii verzi l-au  infiltrat pe  dl Prigoana, iar Florian Pittis si  alti oameni valorosi au dispãrut, nici masonii nu ne mai pot salva…decât, poate, peste alti  20 de ani…Dupã cum se stie, masonii, desi au sãbii, nu se bagã ei in inghesuiala revoltelor si razboaielor. Trebuia sã inceapa cineva, de undeva, cumva…In nici un caz nu s-au bazat pe bucuresteni! A fost un test in 1987 la Brasov, au pregatit  ceva la Iasi, dar ca buni strategi, au dat lovitura la Timisoara. Daca nu era Laszlo Tokes, era un Johannis, poate chiar un …Escu…Dinescu? Nu Dinescu; el era bucurestean … Organizatorii stiau cã se pot baza pe tinerii din orice oras mare; problema majorã erau adultii. O revolta fãrã câteva sute de adulti n-are sanse…Era necesar sa aparã scânteia revoltei intr-un oras cu oameni demni, oameni care sã nu sufere de complexul cã i-au facut oraseni, deci domni, Ceausescu…Recunostinta difuza, fatã de Gheorghiu-Dej si fatã de Ceausescu persistã si azi in mintea  multor adulti neincrezatori in puterile lor…In primele zile ideea anticomunistã nu era cristalizata; important era sa fie inlãturat dictatorul. Din pãcate cei ce s-au lãsat antrenati in revoltã nu stiau ce trebuie pus in locul marionetelor lui Ceausescu; poate cineva chiar i-a incurcat in decizii… Nu stiau nici la Timisoara, dar nici ulterior la Bucuresti…Dar cineva stia, cineva veghea…P. S. Adaug o idee pentru cei ce au chef de revolte: tinerii din ’89 voiau sa fie ca tinerii din vest: blugi, muzica, dans, tranzistori, cãlãtorii…Nu s-au sacrificat pentru locuri de munca sau prima casa…Acum, in 2010, cred cã s-ar revolta dacã s-ar interzice telefonia mobila, internetul, libera circulatie…Pentru aceste valori s-ar revolta si adolescentii de prin sate…Zic 2010, deoarece deocamdata este cam frig si viscol.

PS. Iatã cã  trece(/) si 2010...

Istorii

Am recunoscut, de mai multe ori, cã-mi plac istoriile alternative; incep sã cred cã nici nu exista O ISTORIE.

Nu vã mai trimit sã cititi Pierit-au dacii?, nici cum am pierdut eu vremea in liceu  neglijând sansa de-a  invata ungureste pentru a citi si variantele lor despre noi si ei…; ca sã  dau o justificare in ideea postãrii…

Pentru azi am copiat o glumã istoricã de la http://www.timesnewroman.ro/life-death/3378-imperiul-otman-platea-tribut-tarilor-romane

Puţini români ştiu că istoria care se predă în Turcia diferă mult de ce au învăţat ei în şcoală. Potrivit ministrului Daniel Funeriu, turcii susţin, în manualele lor de istorie, că au luptat timp de secole împotriva expansiunii româneşti în Balcani. Dacă nu era micul, dar inimosul stat otoman, puhoiul ghiaur ar fi invadat toată Asia Mică, iar de musulmani s-ar fi ales praful. Practic, turcii au fost singura pavăză a Islamului împotriva cotropitorilor creştini de la nord de Dunăre.

Turcii spun despre bătălia de la Călugăreni că a fost câştigată de ei, nu de Mihai Viteazul. La fel s-a întâmplat şi la Vaslui, unde turcii au respins, încă din faşă, o invazie a moldovenilor. Aceste victorii otomane nu au contat însă foarte mult, deoarece turcii au continuat să plătească tribut.

Ei trimiteau anual şi câteva zeci de flăcăi care urmau să fie crescuţi de români, în religia creştină. Când se făceau mari, ei erau puşi să ruleze şaorme la curtea voievodului Ţării Româneşti. Cei mai pricepuţi tineri de origine turcă făceau legendarele şaorme cu de toate, din care aveau dreptul să guste doar marii boieri.

Ministrul Funeriu spune că manualele turceşti sunt aberante şi nu respectă adevărul istoric.

“E foarte important să respecţi adevărul istoric, te respecţi pe tine, în primul rând. Cum să spui că românii au pierdut bătălia de la Călugăreni? Sau pe aia de la Vaslui?

Ce arătăm noi, ca popor, a oameni care au luat bătaie cînd erau mici?”

Updatarea de vineri: Un ‘translator’ de care ai nevoie…

Am toata admiratia…

…pentru  bunul simt cu care elevii povestesc textele  literaturii române.

Acum, cã veni vorba, daca o operã se poate povesti, nu prea este artistica…Ceea ce multa lume, din patriotism, evita s-o spunã. Mai precis, n-are cine spune, deoarece multi dascali nici n-au gustat din marea artã…Nu-i vina lor; am pãtit-o si eu,  n-am avut acces la noutãtile din  tehnicã; am ajuns un simplu admirator constient de geniul creatiei ingineresti din ultimii 50 de ani, fãrã a  putea  explica cuiva subtilele tehnologii folosite  …

Revin la elevi. Apreciez strãdania lor de-a gãsi in literatura o logica, un sens, sã tragã o concluzie  practica. Nu le-a spus nimeni ca arta este acea creatie umana care n-are nici o utilitate practicã…Desi, nici asta nu-i valabil; criticii mai scot un ban…

Despre emotia artistica n-am auzit reactii decât la povestirea Puiul de Brãtescu-Voinesti…

Am posibilitatea sa exemplific cu câteva “perle” din lucrãrile scrise ale scolarilor, selectate de pe blogul unei doamne profesoare, care recunoaste limitele sistemului educational si ale slujitorilor lui…

Metoda folosită de Ion pentru a pune mâna pe pământul Anei este însărcinarea .

Zaharia Stancu a scris un roman desculț. A fost și șef de birou la scriitori.

Contemporanii lui Eminescu l-au urmărit ca să-i ghicească filozofia si ca să-i caute nod în papură.

Si bietul Eminescu, scârbit de bișnita societății sale și ca Veronica Micle îi făcea fițe, intra într-o etapa nouă pe care mi-e rușine s-o spun.

Răscoala începu spre seară și țăranii își aprinseră lanternele ca să vadă drumul spre ciocoi.

În cunoscuta balada “Miorița”, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare, si un cioban ce șochează prin prostia lui.

Si incã de trei ori pe atâtea “perle” gãsiti pe blogul linkuit mai sus…

PS.Unii ar putea spune cã perlele nu sunt scrise de elevi, ci de profesori; tot respectul !



Reabilitare

Imi place cuvântul din titlu, chiar mã amuzã. Se foloseste, cu mari sperante, de cãtre posesorii de apartamente la bloc. Toti asteptãm reabilitarea termicã pentru a beneficia si de termopane…Inclusiv la balcoan… Zicem cã le “reabilitam”, ca si cum ar fi fost cândva in regulã cu pierderile de cãldurã …In zona mea de interes,  reabilitarea termicã o va face primãria, aproape gratis; numai cã nu se stie când…Am abordat acest aspect pentru cititorii apolitici… Intentia principala de azi este sã vorbesc despre reabilitarea unor persoane; zic reabilitare in sensul ca le (re)recunosc abilitãtile. Intr-o vreme nu-l mai citeam pe dl Plesu; bineinteles, dumnealui n-a sesizat protestul meu, desi a durat câteva luni…De vreo doi ani,  nu mã mai interesa ce spune si scrie Dan Puric (actor, n. 1959, Buzãu); prea îi imita pe Nae Ionescu si Petre Tutea; prea insista pe ortodoxie,  ca  ceva superior altor  culte crestine…Exact nici nu stiu ce mã plictisea, deranja…L-am reascultat, intâmplãtor, duminicã seara…; inainte de filmul cu amiralul Kolceak, vãzut tot intâmplator…Mici surprize… S-a adeverit, din nou,  zicerea: nu cred in minuni, ci mã bazez pe ele…Ideea este cã,  Dan Puric a fost convingator in demonstratia lui privind legitimitatea si necesitatea monarhiei in  România actualã.  Zic si eu asta pe blog, si-mi dispar jumatate dintre cititori…Domnul Dan Puric s-a reabilitat; nu l-am reabilitat eu, ci s-a dovedit abil; mai are un adept: pe mine…; plus jumãtate dintre cititorii mei…Asta nu inseamnã cã-i voi cumpãra cãrtile…; nu merg atât de departe cu intimitãtile…

Gazde mari

Ajunul Crãciunului, dacã nu cãdea duminica, era o zi lucrãtoare, deci gospodarii isi vedeau de treburi ajutati de copiii mai mãrisori; copiii din clasele primare corindau pe la vecini si neamuri de cãnd se lumina de ziua. Era de bun augur ca in aceasta zi, si in altele clar stabilite -  cum ar fi ziua unei nunti  – , primul cãruia i se deschide usa sã fie un bãiat, un bãrbat…

Asadar colindul copiilor.

Copii nu intrau cu colind, cum se obisnuia/obisnuieste seara, când nu se intreba. Erau primiti in camera locuita, nu in curte,  tida, hol, antreu…Urarea lor era: “”Buna ziua lui Ajun!”‘. Apoi asteptau. Asadar, copiii nu cântau ziua colinzi.

Grigore Lese spune ca ajun vine de la juni; dictionarele nu contrazic ipoteza…

Gospodina le introducea darul direct in trãistile ce le purtau atârnate de gât. Darurile erau diferentiate, chiar discriminatorii…Regula generala erau nucile si merele, insa copiii vecinilor apropiati si ai rudelor primeau suplimentar colacei impletiti. La plecare se ura, dupa caz: “Câte paie pe casa, atâtea sute pe masa”; “Câte pene pe cocos, atâtia copilasi frumosi“;   Corindul copiilor, numit “piez”, se incheia imediat dupa prânz.

Trebuie sã spun cã se dãruiau si bani. Functionarii satului, salariati, locuind in chirie, in gazda la gazde,  nu numai cã  stricau obiceiul, dar creau mari probleme: copiii aveau bani necontrolati…Dacã i-ar fi cheltuit pe napolitane vãrsate sau “Eugenii”‘ ambalate era in regula, dar exista riscul de-a juca cãrti pe bani, de-a cumpara tigari…

Revin la dupa-amiaza Ajunului.  Urmau câteva ore de pregatire pentru noaptea cea mai lunga…Se aduceau lemne in casa, se fãcea focul in camera de la ulitã,  se stergea sticla de la lampã, se punea petrol…; se incãlzea apa pentru imbãierea tuturor…Se calcau cãmãsi, lustruiau pantofi, se fãceau noduri moderne la cravate; uneori cu ajutorul vecinilor…

Pe la ora sase bãtea clopotul; incepea litia. Dupa litie, având binecuvântarea preotului, incepea marele corind.

Ca exemplu, o casa cu patru feciori si-0 fata era corindata astfel: de cãtre cele patru portíi (formatii, gãsti)  cuprinzând, de obicei, colegii de clasa ai fiecarui flãcãu; apoi de colegii de clasa ai fetei;  de inca 3-4 portii formate din verisori ai fetei, portía prietenului/ logodnicul fetei. Un alt rând de colindatori erau familiile vecinilor, situatie in care veneau sot si sotie, eventual cu copiii prescolari (cei din clasele primare, care corindasera ziua, adormeau devreme). Insumând, se poate ajunge la o medie de zece rânduri de corindatori. Fiecare formatie avea, in medie, zece insi, deci printr-o casa puteau trece o suta de vizitatori, oaspeti…

La rândul ei portíile corindau la casele fiecarui membru, toate colegele de clasa, verisoarele, prietenele (dragutele); se corindau circa treizeci de gospodarii.

Nu se cerea acceptul gazdelor; se incepea corinda inca din ulita si se intra in curte. Corindele de intrare erau, dupa inspiratie, una dintre urmatoarele: “Buna seara lui Craciun/S-a Nascut Domnul Cel   Bun/“”, “”Buna, buna seara  la Mos Craciun/ Ne dati, ne dati…”"/. Se intra cântând  in camera pregatita, iar dupa terminarea colinzii se astepta in picioare. Gazda multumea si-i invita sa se aseze la masa. Corindatorii erau intrebati ce beau. Se servea, dupa caz, vin si cozonac;  palinca si sãrãtele. Obligatoriu, trebuia cântatã incã o colinda;  maxim doua. Semnalul de plecare  era inceperea corinzii de incheiere: “”Da-ti pastori sa ne sculãm/ Degrab’ s-alergam/”" Dupã miezul noptii, colindatorii insurati, care cum ziceam, colindau intre vecini,  cântau, alãturi de colinzi, imnul regal, imnul eroilor, Trei culori,..., si alte cantece interzise.

Unii, mai veseli, spre dimineata, treceau si pe muzica populara, ba atacau si oalele cu sarmale…Sper cã s-a inteles:  fetele nu umblau la colindat...In vremurile despre care scriu, nu se obisnuia sã se faca cadouri de Craciun; innoirea era la Pasti….In ziua de Craciun era obligatoriu sã te prezinti treaz la liturghie; in acea zi nu se faceau vizite. Dupã masa de Crãciun, care continea mereu cele cuvenite, tata se relaxa si cânta incet, ca pentru el :

“”Intelegeti neamuri si va aplecati, cãci cu noi este Dumnezeu”“

Sunt provincial

De sãrbãtori, mai ales de Crãciun, simt diferentele dintre provinciile românesti. A fost o perioada când au fost impunse traditiile anumitor provincii; pe vremea lui Dej, moldovean, era  “Trandafir de la   Moldova ”;sub    Ceausescu erau  ”Cãlusarii”…Mereu,Transilvaniei i s-a impus, intentionat, adormitorul dans al “Fetelor de la Cãpalna”…De câteva decenii imi convine sã cred cã s-au impus drept colinzi nationale  corinzile lui Stefan Hrusca. Mai nou se bate/ zbate, sper cu folos, Grigore Lese.   Ascult corinzile  mele  si in variantele Paulei Seling. Am citit undeva, cã Eminescu  ar fi gasit cea mai fidela limba româneasca  in jurul Sãtmarului…Desigur, Eminescu stia si simtea ca Moldova a fost infiintata de cãtre maramureseni, deci firesc au impus si limba! Cred cã si Tara Româneasca a fost descalecata tot de cãtre maramureseni, dar s-au pierdut actele… Sau cineva nu le publica…

Recurs la metoda

Când am vândut maculatura, am pãstrat manualele de istorie apãrute dupa 1989. Voi cita din manualul  “Istoria Românilor”  de Petre P. Panaitescu,  valabil in anul scolar 1990-1991: “Aducerea unei dinastii straine in Romania devenise o nevoie de neînlaturat. De la stingerea vechilor dinastii nationale ale Basarabilor si Musatinilor, istoria noastra fusese un lung sir de tulburari interne provocate de diferite partide boieresti care luptau pentru stãpanire. In domnia lui Cuza Voda se vazuse cã un domn,  cu ori cât de mari insusiri, nu va putea avea destula autoritate,  daca se va fi ridicat dintre ai nostri. Era nevoie de prestigiul unei vechi familii domnitoare straine, care sa nu fi fost niciodata amestecata in luptele politice de la noi. Acest lucru il vãzurã lãmurit si Divanurile  ad-hoc din 1857, când cerura dinastie strãina. Dupa detronarea lui Alexandru Cuza fu proclamat ca principe al Romaniei contele Filip de Flandra, inrudit cu Napoleon III.  Acesta nu primi, si atunci Românii (sic!) se gândira la principele german Carol (….). Luându-si rãmas bun de la regele Prusiei, Wilhelm I, acesta isi arata neplacerea lui ca un Hohenzollern sa devie vasalul sultanului, dar Carol ii rãspunse ca are de gand sa se scuture cat de curând de suzeranitatea turceasca…” . Dupa ce m-am lãmurit ca partidele românesti nu pot da tãrii conducator impartial, am cãutat sa mã lãmuresc ce sunt partidele. Manuale de pregãtire civica nu am gasit prin casã, asa ca am apelat la Wikipedia: “Partidul politic este o grupare ce actioneaza programatic , constient si organizat pentru a servi interesul unor clase, grupuri sociale…pentru dobandirea si mentinerea puterii politice.”  Venind in actualitatea prezidentialelor, eu cred cã n-ar trebui sã ne fandosim cã un candidat sau altul ar fi mai bun. In spatele candidatilor stau partide, chiar si in spatele celor asa-zisi independenti, deci la prezidentiale votam conform intereselor grupului social din care facem parte…Votam sa vina la guvernare un anumit partid.  Actualul presedinte nu este al tuturor romanilor, nici viitorul presedinte nu va fi al tuturor romanilor. Pãrerea mea!

PNTCD si Constitutia Romaniei

Azi dimineata am accesat putine bloguri. Nu mai  voiam sa citesc nimic despre actualitatea politica a altora. Nu ma pasionau   discutiile ultimelor zile.Voiam ceva despre istorie sau ceva optimist despre viitor.  La Chat Noir, am avut mai multe surprize placute: poza Seniorului increzator si stirea cu congresul de azi al PNTCD, redactata cu sentiment si deferenta… Chiar cu speranta…Era ceva actual, are si istorie consistenta, are si viitor! La comentarii am gasit persoane respectabile, dar dureros de putine. Deocamdata.  Am umblat cu bucuria respectiva toata ziua. Stiu ca partidul este minat, inca, de securistii infiltrati, dar ar trebui sa-si lanseze un candidat la prezidentiale.  Trebuie sa-si clarifice problema juridica si sa iasa pe scena politica;  sa-si spuna si istoria recenta… Sa afle noile generatii, cum s-a alcatuit in 1990 o constitutie  impotriva partidelor istorice, dar in mod special impotriva PNTCD, deoarece acesta, prin vocea lui Corneliu Coposu, nu excludea discutarea  variantei monarhiste. S-a alcatuit intentionat o constitutie neclara si, PRACTIC, IMPOSILBIL DE MODIFICAT ! Comunisto-securistii si-au facut  o constitutie pentru ei si urmasii lor…Nu zic amin!    P. S. Ca fapt divers, poate fi mentionat si dl Basescu, alaturi de Radu Vasile, pe lista celor ce au lovit cu ura de clasa in PNTCD…Despre jurnalisti nu mai spun nimic… azi, le fac eu munca!

Trebuia sa poarte un nume

Multi romani, poate si multi din alte etnii, sunt nemultumiti ca nu au aprins ei, sau dintre ei, scanteia schimbarii din 1989. Au incercat multi, nu suficient de multi, insa a reusit un om al unnei biserici dintr-o margine de tara: Laszlo Tokes. Dupa 1989 au fost o multime de “eroi” de-o zi . Unii cu oua, altii cu cerneala au iesit in fata demnitarilor, hotarati sa salveze tara…Cand putini mai sperau ca se poate rezolva ceva prin mecanismul gripat al puterilor democratice, cand C.T. Popescu a trecut la arte si Ion Cristoiu s-a intors la carte, a aparut de la un ziar de sport un nume: Catalin Tolontan. Sa speram ca nu este o intamplare, ci un semn de normalitate!