Consideratii inactuale…

…este un  titlu gãsit azi; l-a folosit un controversat scriitor german acum 150 de ani. I-am promis dnei Cati Lupascu o postare despre disparitia nenaturala a taranilor; trecerea lor fortata in istorie…Poate nu-i titlu potrivit, dar mã caracterizeaza…Deocamdata repostez ceva scris in aug. 2009:

Cand le-au impuscat caii,…

…tãranii instariti au inteles cã nu mai este cale de intoarcere. Privite istoric, lucrurile s-au desfasurat rapid si previzibil, dar pentru acei ultimi tãrani ai României, intâmplarile nu aveau nici o ratiune economica. Nu erau “niste tãrani”, erau o categorie sociala constienta de forta lor economica si politica. Erau cei ce livrau primarii si consilierii locali de circa 100 de ani. Aveau relatii  pâna in capitale, indiferent ca se numeau Viena, Bucuresti sau Budapesta…Pentru acesti  tãrani nu existau inlocuitori; obiceiul era ca unul sã mosteneasca totul, restul fratilor si surorilor plecau la studii. Da, studii : avocati, invatatori, preoti…Desigur , nu erau multi, dar erau cei ce asigurau mâncarea pentru orãseni. Restul tãranilor, cei fãra cai sau boi, dar cu una sau doua vãcute, practicau agricultura de subzistenta, iar copiii lor asigurau necesarul de muncitori calificati, functionari si salahori. In satul cunoscut de mine erau vreo 50 de tarani instariti, dintr-o comunitate de 500 de familii (de fumuri, cum inspirat era definita familia!). Deci, taranii  bogati erau cca 10 % dintre sateni. Nu trecusera 20 de ani de la instalarea comunistilor. Teroarea pãrea domolita. Acesti tãrani au asistat pasivi, poate si cu ceva avantaje, dupa bunul obicei romanesc, la alungarea mosierului local, la arestarea unor preoti, la arestarea unora dintre ei. Unii au fost dusi sa sape la Canal alãturi de intelectuali. Asteptau o minune:  sã-si mai trimita inca odata americanii tinerii sa moara in Europa. Ar fi fost a treia oara intr-un secol. N-a fost sa fie!  Era prin 1962-1963, cand comunistii i-au obligat pe tarani sa predea utilajele agricole, caii, boii  in totalitate; oile si vacile trebuiau predate cele care erau peste  un anumit numar. Nu a fost cazul sa fie preluate oi, boi sau vaci, deoarece taranii le taiasera din timp. Au fost dusi la abatoare jumatate dintre caii preluati la colectiva agricola. Din satul despre care am informatii au fost omorati  vreo 50 de cai. Erau cai frumosi, perechi asortate, erau ceea ce ar fi acum autoturismul de lux.  Se povestea ca i-au impuscat si carnea a fost exportata la italieni. Alta varianta era ca au fost dati ca hrana porcilor. Oricum, familiile pagubitilor au fost ingrozite. Restul familiilor, peste 90 % din sat, o fi zis:  “Stie guvernul ce face”. Revin la cai. Mi-i mai amintesc pe pasunea lor, separata  de a altor dobitoace,  la “stava ” satului, in prundul Somesului. Caii nu se culca niciodata; dorm in picioare. Sunt mereu gata de drum.  Un cal culcat inseamna boala…  Ca regula, proprietarii de cai, deci fostii  tarani instariti, nu au lucrat in colectiva agricola. Avand relatii la oras,  s-au angajat ca paznici sau au fost calificati la locul de munca, in nenumaratele industrii si cooperative ce au aparut. Prin anii ’70 ai veacului trecut, mai cântau: “Ce-mi doresc mai mult pe lume? Doi cai murgi si hamuri bune/”.  Nu erau  nostalgici. Copiii lor, având ceva gene mai orgolioase, au devenit orãseni, proprietari de case incã din vremea comunistilor.   Nu prea aveau acces la functii de conducere, dar erau si sunt respectati. Eu ii recunosc dupã vorba, dupã port, dupa purtãri…  Nici azi, la 20 de ani de la rãsturnarea regimului colectivizant, nu au ajuns la putere urmasii tãranilor instãriti; nici nu ar avea timp de asa ceva; ei sunt in procese interminabile pentru recuperare a proprietãtilor pustiite de ciocoi…