Poveste veche

Povestea e demult, de pe vremea comunistilor. As fi surprins neplacut daca n-ar fi valabila si azi. ” Stii, ca sofer de sef, mergem duminica sa recrutam salahori, sapatori, prin satele de pe langa Baia Mare; mai prin zona de munte, spre Sighet. Io n-am nici o treaba dupa ce ajungem acolo; ma hodinesc, aprind o tigara, stau deoparte. Treaba este a sefului. Cand ies oamenii de la biserica seful se urca pe capota masinii si le spune oamenilor avantajele ce le-ar avea ca lucratori in constructii. In duminica de care-ti spui, am ajuns mai devreme si seful, ca sef, stii tu, a adormit pe canapeaua din spate a masinii. Masina era oprita langa o casa cu cateva trepte de piatra spre o usa ce da spre ulita. O batrana, da garbovita de batrana, incerca si nu reusea sa urce treptele spre usa de care am zis .  M-am gandit ca este o casa de rugaciune de-a pocaitilor, ca nu era nici o firma, dar nici nu parea casa de oameni…Batrana parca nici nu vedea bine…Am coborat din masina si am ajutat-o pana la usa. Foarte frumos, dar unde-i poanta? am intrebat eu. Tot el intreaba:Ce  crezi ca era?  Nu stii, ce stiti voi cum traiesc oamenii?   Fii atent, ce-mi zice batrana: “Multam fecioras ca m-ai ajutat sa ajung si io la birtul astora; o sa beau si io o palincuta ca doara e duminica”. Te-ai prins? Nu m-am prins, nu reusesc sa ma amuz de o vreme incoace.