Fata-n fata…

…vietuiesc doua generatii, la doua case identice asezate fatã-n fatã; adicã peste strada. Camerele de zi si dormitoarele sunt spre strada. Este o vecinatate normala, chiar ideala, deoarece nu au nici un gard comun…Locatarii celor doua case au cam aceleasi nivel de studii si  copiii departe;  ii diferentiaza vreo 20 de ani; exact anii care-i plaseaza in generatii diferite. Deoarece familia vârstnicã pleacã des in statiuni, in strãinatate, la casa de vacanta,…,  familia mai tânarã, de vis-a-vis,  isi asumã anumite indatoriri, deci urmãreste ce se intâmplã peste drum. Dupã ani de exersare a rãspunderii, familia din generatia urmãtoare si-a format un reflex de-a monitoriza casa vecinilor, indiferent dacã acestia sunt sau nu sunt plecati…Dacã in primii ani vecinii mai in vârstã erau admirati pentru dinamism, functii si mondenitati, in ultimii zece ani toate aceste activitati par exagerari si pericole…Vizitatorii lor sunã la poartã, bat in gard, iar venerabilii nu-i aud; alarmele  casei si  autoturismelor sunã minute nesfârsite; doamna, artist plastic, cumpãrã fuste si rochii de la second hand si incearcã sã le vândã la vecine drept creatii proprii; tot doamna, mare amatoare de concerte, cautã sã le povesteasca vecinilor evenimentul, uitând cã s-au salutat in sala de spectacol…;  domnul, profesor universitar si membru in multe comitete si comisii, cheamã politia ori de cate ori isi gãseste locul de parcare ocupat; adicã  zilnic…Nu se stie care uita gazele  si/sau apa deschise si-si amintesc cand ajung la Paris…Vãzând cât de des isi loveste  profesorul cele doua masini una de alta in parcare, familia mai tânarã si-a replanificat viitorul, dupã cum urmeaza: 1. atunci când li se va recomanda sã poarte ochelari la volan, sã renunte la condus; 2. ultimul concert sã fie acela la care unul dintre ei va atipi; 3.când nu vor sti sa seteze alarma sau telefonul mobil, sã cearã tutelã.

Un ban muncit

A aflat tarifele cerute pentru deszãpezire; pe strada mea…Poteca pe trotuar, latã de doua lopeti: 2 lei/m; degajarea unui autoturism: 5o lei, la care se adauga 5 lei/m – poteca pânã la carosabil…Când am aflat preturile, am prins viteza. In circa patru ore am sãpat vreo 40 de metri de poteca standard. Nu mã bag la autoturisme; sã stea pe margine, cum  ne-a rugat frumos dl Primar…Dacã nu se repezeau concurentii, in urmatoarele patru ore mai lopatam 50 de metri…Da, n-ati gresit: se pot câstiga 200 lei/zi. Imi vin in minte doua povesti oneroase, din doua extremitãti de viatã; si de conceptii… Prima  este cu un elev care se mândreste in fata pãrintilor cã a economisit 2 lei, neplãtind  autobuzul. A  alergat dupã si alãturi de autobuz pânã  la scoala, si de la scoala pâna acasã. “Bravo…” i-a spus tatãl,  “…data viitoare sã alergi dupa taxi! “  A doua poveste este despre Lev Tolstoi,  din perioada  când fugise de-acasa,  sãtul de tutela inteleptei lui sotii, Sofia, nemultumit de biserica ce-l excomunicase, supãrat  cam pe toti contemporanii…Se zice cã insista sã   lucreze ca hamal in gãri…Sã se facã util oamenilor…  Tocmai primise bacsisul de la un cãlãtor, când cineva l-a recunoscut si a strigat: “Iatã-l pe contele Tolstoi! ” Cel ce plãtise prestatia s-a scuzat, a fost derutat…Marele rus ar fi  zis:  “Poate cã sunt primii  bani câstigati cinstit”. Intâmplarea a fost prin decembrie 1909.  A murit intr-o gara, la 12 ian. 1910.  In 2001,  Biserica Ortodoxa Rusa a reconfirmat excomunicarea; probabil pe motiv cã bãtrânul  refuzase in 1901 Premiul   Nobel, sustinând cã  banii asociati premiului ar fi ochii dracului…Oameni si oameni…

In viscol

In iarna asta am simtit acut câteva viscole. Cel de azi este oficial. Unde astept eu microbuzul, la centurã, in câmp deschis, dupã ce trec de palatele vrãjitoarelor din Strãulesti, este o rãscruce de vânturi. Azi bãtea convenabil: dinspre Otopeni, deci nu mã pleznea in fatã…Prima jumãtate de orã trece usor…Mã incãlzesc cu gândul cã-mi voi cumpãra, pentru iarna viitoare, un 4×4  de la firma  “Lada” de vis-a-vis…Pe motorinã, cã este 4,02 lei,  iar benzina 4,10…O fi un semn; astept zilnic in locul respectiv, dar numai azi am retinut preturile la combustibil. Unii au luat-o pe jos…As avea un kilometru pâna la destinatie, dar cu viscolul in fatã,  pe sosea, claxonat…; trotuarele nu-s circulabile. Incep sã regret cã n-am luat centura ruseasca cu gel; tine cald o ora;  dar nu la cap…Nici la picioare…Sã mã interesez dacã au rusii ceva si pentru cap…Voiam sã scriu si  despre cãtelul  adunat covrig; are si el un plan pentru o alta iarna…

Lichidare

Port in minte si pe bucãti de hârtie, de câteva zile, un nor de subiecte de care trebuie sa scap. Situatia se aseamana cu aceea când un pacient ii explica psihiatrului cã nu-si poate indepãrta un roi de musculite din fata ochilor. “‘Uite domnule doctor, nici aici nu scap de ele… “‘. Psihiatrul se apãra cu mâna, zicand:  “Nu le  arunca spre mine!” Asadar, subiectele… Trec usor peste intrebarea Cine va conduce PSD-ul?, deoarece are dl Basescu grija;  in ce priveste PNL-ul, sunt convins ca vor avea grija  sa nu aiba soarta PNTCD. Despre scutul antiracheta as putea vorbi cel mai mult; va spun doar atat:  de când politia comunitara din Mogosoaia are masini 4×4,  infractiunile tind spre zero…Cam atât despre politica. In economie: lichidarea unei firme cu capital de 200 lei costa minim 2000 lei; patronii merg pe ideea suspendarii pe câte trei ani...Cursul leului va fi cum vrea dl Isarescu…N-as fi vrut sa vorbesc de stirile foarte triste, dar trebuie sa fim pregatiti: Autostrazi, sosele si drumuri n-o sa avem in mandatul lui Basescu; omul se tine tare…; nu crede in lacrimi…Trec la altfel de stiri…Am citit in mai multe ziare cã dacã trebuie sã ne cerem scuze cuiva, trebuie sã ne asiguram cã suntem receptionati de urechea dreapta, care este legata de creierul de pe stânga…Ieri mi-am cerut scuze colective in scris…Degeaba! Tot din ziare am aflat cã este mai bine dacã se lasa patul vraiste, decat adunat; se inmultesc acarienii, daca-i  acoperit,  deoarece ramane caldut…Japonezii au inventat o instalatie de mare viitor:  din apa si maculatura se produce hartie igenica in conditii domestice sau de birou; costa 70.000 de euro.  Acum si ceva mai personal: mã las zilnic de fumat…Deja m-am obisnuit…Am consilieri buni.

Spune-mi pe cine asculti…

…ca sã-ti spun cu cine te asemeni. In postarea cu leapsa de la dl Vania am scris despre un jmeker notoriu rebotezându-l Paul Codrut. Azi am avut satisfactia sã dibuiesc cam ce fel de  “cititori” are. Tipul a fost cãutat pe internet de-o grãmada de lume cu referintele “otv paul codrut” sau “‘paul codrut la ddd”. Au nimerit la mine!  Va trebui sã mã gândesc cum as putea exploata aceastã relatie, empatie(?)  cu un public atât de vast si atât de dornic de informatii…P.S. Nu mã intrebati despre numele real si despre ce scrie…;deocamdatã…; pânã-mi fac un plan. De afaceri, evident!

Podul de gheata

Nu este nici o metaforã…N-am eu chef de ghicitori! Tot asteptam sã mã sune un prieten din Baia Mare; se lauda cã are minute si poate vorbi cât vrea…L-o fi prins familia…L-am sunat eu azi. Am aflat cã a inghetat Somesul! Aveam eu o bãnuialã cã nu pot sã disparã iernile,  dupã cum vor sã-si facã publicitate toti frustratii. Stiu sigur cã, in cei 25 de ani cât am trãit lânga Somes, in fiecare iarnã se construia pod de gheatã. Lucrau flacãii noaptea, pe ger. Straturi peste straturi. Nuiele si apã…Ziua flãcãii tãiau si cãrau cu sãniile gheata la ghetãrie. Satul avea asiguratã gheata pentru toata vara. Nu numai pentru vin si bere. Cred cã  mai multa se folosea la mãcelarii. Se câstiga un ban…Nu stiu cine plãtea, dar se muncea cu nãdejde, adica cu sperantã…Este drept cã, fiecare familie avea minim trei purcei in cotet si cam jumãtate dintre familii avea o vaca “a fãta” in grajd; viteii erau sacrificati, vitelusele erau crescute. Lipsa podului de gheatã ar fi tãiat legatura cu piata si târgul din oraselul Seini, locul de comert cu osenii. Seinii nu reprezenta decât un sfert din afaceri, dar nu puteai sã te bazezi doua luni numai pe Ardusat, Valea Vinului sau Poiana Codrului…Era si vremea nuntilor din câslegi…Cuvântul depresie nu ajunsese incã in acele locuri…Câteodata era un alean…

Unde dai…

In articolul anterior, cel cu leapsa, am mentionat câteva etichete de/cu succes; in sensul cã era accesat blogul de pe internet. Era accesat, insa omul cãuta termopane si gãsea cã eu critic vilele altora…Pleca injurand  toata blogosfera; cãreia ii cer scuze, cu acceasta nefericita ocazie. Nu erau citite articolele in corelare cu numãrul de accesãri…Azi, când n-am avut articol nou, traficul a fost mai mare decât in alte zile. Am constatat cu bucurie cã,  au fost citite câteva articole vechi, deci articole bune , nu ca cele scrise zilnic in ultima perioada; o sã ajung sã scriu mai neinspirat decât C.T. Popescu…; eu nici n-am corectori…

Leapsa de la dl Usca

Pentru cei mai iscoditori: leapsa este acel joc,  in care alergi pânã-l ajungi pe unul si-l atingi; apoi poti sa te odihnesti;  ce-l atins va alerga dupa altii sã-i atingã.  Am fost atins la o leapsa pe bloguri: trebuie sa descriu o zi din viata mea,  apoi  sã dau tema mai departe; la unul sau mai multi. Nu voi da leapsa mai departe. Am grupa sanguinã O, donator universal…De când am devenit constient de acest viciu, mi-am impus sã nu dau nimic, nimãnui…Desigur, am momente când se impune firea, dar nu este cazul aici…Asadar, sã vã povestesc  o zi din viata mea: nu mã culc pânã nu mã asigur ca a inceput o noua zi; chiar utilizez 1-2 ore din noua zi,  privind nederanjat la televizor. Azi, marti, trei ceasuri rele, am facut o exceptie: am comentat pe la ora o,o0 pe blog la dl Vania…Nu verific ora comentariului deoarece, oricum, acel blog este dupa ora Chisinãului, un fel de solidaritate transfrontalierã…Dupã ce am ocolit pe televizor toate horoscoapele (sunt crestin) si buletinele meteo (ca sa n-am insomnii)  am executat programul regulamentar de 8 ore de somn.  Uitasem cã martea se ridica gunoiul…Nu cã as avea eu treaba cu scosul si pãzirea tomberonulu, dar este o gãlãgie specificã (unii, mai cunoscatori, ar spune infernalã…). Am constatat cã sotia, luata cu grija tomberonului, nu-si bãuse toata cafeaua; am ajutat-o eu, apoi mi-am facut si eu o cafea adevaratã la expreso si am pãzit-o cu strajnicie in urmatoarele doua ore. Pe la ora zece au inceput sã sune, ca de obicei,  telefoanele. Când se interesa cineva despre religie, metaliteratura,  literatura, omonime, antonime, versificatie,  poezie,… rãspundeam eu, deoarece am facut un liceu real; dacã se cereau lãmuriri despre pretul la fierul vechi, termopane, caii când se furã, capcane pentru soareci, …intervenea sotia care poate include lãmuritor expresii in engleza si franceza. Tariful este de 11,90 euro/min, dar statul pretinde pe TVA, accize, licente, CAS, somaj…total 5o,31412592353(6) %; niciodata nu am reusit sã calculez precis cu cât rãmân, dar mã descurc; pardon, ne descurcam…Pentru cei ce n-au blog, mentionez cã notiunile scoase in evidentã sunt etichetele de la articolele mele de pe blog; sunt cele mai cautate de oamenii intreprinzatori. Deci, ne cautã fel de fel de lume, dar cu nume fictive: Jean de la Brahasesti, pentru cai si fier; Ioana de la Pitesti pentru metaliteratura si descrierea atmosferei in anumite medii aristocrate; Paul Codrut, uneori se prezinta si Paul Fundulet (un pseudosatanist, caruia nu-i fac publicitate),  despre interpretarea Bibliei la diferite culte; stie ca citesc fara emotii variantele ortodoxe, catolice si pocãite…Pe la orele 3-4 se rãresc telefoanele. Zilnic, spre seara, merg in Mogosoaia sã ingrijesc animalele unor aristocrati, vãd ce facturi trebuie plãtite…treburi de administrator. Mã intorc in oras dupa ce se intuneca. Pe drum, in transportul  public cvasigratuit, mã gândesc la noi tags-uri (etichete); articolele se contureaza in functie de etichete. Important este sa scriu zinic. Dacã cade afacerea, mãresc tarifele la boierii cãrora le administrez domeniile; dar asta va fi o alta zi.

Efectul razelor gamma

Nu mi-a   plãcut in mod special vreo materie  in scoalã…Cele mai multe imi produceau spaime; nici nu vreau sã mã gândesc la ele…Insa,  imi amintesc tot mai des de metodele  profesorului care mi-a facut inteligibile  câteva materii, incusiv coroziva chimie…Este vorba despre dirigintele  din perioada claselor V-VIII: Ionel Barbul, licentiat in muzica si teologie. In afarã de muzicã, dirigintele  preda si cunostinte agricole, deci avea in grija lotul scolar. In clasã sau pe lot am inteles unitãtile de mãsurare a suprafetelor, sistemul de greutati cu multiplii si submultiplii sãi, chimia azotului si carbonului in plante cu ajutorul fotosintezei…Nu mai amintesc despre fizica osmozei si capilaritate…Ne-a explicat mecanismul spãlãrii rufelor folosind lesia, o alcalie obtinuta numai din anumite cenusi de arbori; cenusa de pãducel (?) arde rufele… Normal, stiind toate acestea, si considerandu-le suficiente, nu am urmat nici chimia, nici agricultura …Spun cu toata rãspunderea cã, in urmatorii zece ani de studii nu mi-a folosit nici un alt  laborator mai mult decat lotul scolar si laboratorul aferent. Am inclus aici si stagiul militar de la Radna-Lipova, unde laboratoarele erau mai dotate decât la politehnica clujeana. Atunci, in clasele ciclului doi, trebuia sã intervina o iluminare, o incurajare spre profesia potrivita, cea aducatoare de bucurii…Meseria in care nu obosesti si nu te plictisesti niciodata…Nu erau vremuri pentru gingãsii…Trebuia sã merg oriunde, numai sã nu ramân in sat; n-a rãmas nici un tînãr in sat…Nu stiu dacã  acum se face orientare profesionala. De ani de zile mã  gândesc, cu duiosie, la filmul “Efectul razelor gamma asupra crãitelor”. Ca piesa de teatru, in Romania, poate si aiurea, s-a pus accentul pe mizeria din mediile sãrace americane. Pentru mine aceasta capodopera a fost o exemplificare  cum invãtãmântul american incurajeaza talentul oricãrui tânãr; dã sanse fiecãruia sã acceada la fericire, cum bine se spune in constitutia lor… PS. Am convingerea ca tinerii nevoiti sa concureze dur pentru burse aleg mai inspirati profesiile decat cei ce pot plati orice diploma…

Provocari

Nu cred cã este un fenomen, dar s-a manifestat la vreo trei familii numeroase. Dealtfel, nici nu se poate intampla  decât in anumite familii. Este vorba de familii unite, care obisnuiesc sã provoace prilejuri de-a se intâlni. Vãzând cã se simt bine la nuntile fiilor si nepotilor lor, si-au propus sã se intâlneascã mai des. Se pare cã nu s-au bazat pe eventualele botezuri care trebuiau sa urmeze firesc dupã nunti…; poate erau prea rare nuntile…Oricum, au convenit sã fie o  intrunire obligatorie când unul dintre frati sau cumnati/surori/cumnate implinesc vârstele de 50 , 55, …si tot asa, din cinci in cinci ani la fiecare … Am retinut, fãrã sã pun intrebãri indiscrete, cã n-au avut prilej de bucurie decât la doua,  maxim trei sindrofii, in mai putin de trei ani de la demararea proiectului. Urmãtoarele intruniri au coincis cu inmormântarea fostilor aniversati. Cam in ordinea si perioada intrunirilor fericite…PS. Dacã mã auziti cã vreau sã-mi iau liber pentru sindrofii, ar fi bine sã-mi reamintiti povestea asta…Multumesc!