Apelul la metoda

Când am vândut maculatura, am pãstrat manualele de istorie apãrute dupa 1989. Voi cita din manualul  “Istoria Românilor”  de Petre P. Panaitescu,  valabil in anul scolar 1990-1991: “Aducerea unei dinastii straine in Romania devenise o nevoie de neînlaturat. De la stingerea vechilor dinastii nationale ale Basarabilor si Musatinilor, istoria noastra fusese un lung sir de tulburari interne provocate de diferite partide boieresti care luptau pentru stãpanire. In domnia lui Cuza Voda se vazuse cã un domn,  cu ori cât de mari insusiri, nu va putea avea destula autoritate,  daca se va fi ridicat dintre ai nostri. Era nevoie de prestigiul unei vechi familii domnitoare straine, care sa nu fi fost niciodata amestecata in luptele politice de la noi. Acest lucru il vãzurã lãmurit si Divanurile  ad-hoc din 1857, când cerura dinastie strãina. Dupa detronarea lui Alexandru Cuza fu proclamat ca principe al Romaniei contele Filip de Flandra, inrudit cu Napoleon III.  Acesta nu primi, si atunci Românii (sic!) se gândira la principele german Carol (….). Luându-si rãmas bun de la regele Prusiei, Wilhelm I, acesta isi arata neplacerea lui ca un Hohenzollern sa devie vasalul sultanului, dar Carol ii rãspunse ca are de gand sa se scuture cat de curând de suzeranitatea turceasca…” . Dupa ce m-am lãmurit ca partidele românesti nu pot da tãrii conducator impartial, am cãutat sa mã lãmuresc ce sunt partidele. Manuale de pregãtire civica nu am gasit prin casã, asa ca am apelat la Wikipedia: “Partidul politic este o grupare ce actioneaza programatic , constient si organizat pentru a servi interesul unor clase, grupuri sociale…pentru dobandirea si mentinerea puterii politice.”  Venind in actualitatea prezidentialelor, eu cred cã n-ar trebui sã ne fandosim cã un candidat sau altul ar fi mai bun. In spatele candidatilor stau partide, chiar si in spatele celor asa-zisi independenti, deci la prezidentiale votam conform intereselor grupului social din care facem parte…Votam sa vina la guvernare un anumit partid.  Actualul presedinte nu este al tuturor romanilor, nici viitorul presedinte nu va fi al tuturor romanilor. Pãrerea mea!

Pesimism pe bloguri

Nu stiu cum se face, cã toate blogurile frecventate de mine sunt ale unor persoane informate, deci pesimiste. Azi, vineri, pânã la prânz,  pe toate cele vreo 20 de bloguri vizitate se simtea o asteptare fara sperante …Nu se asteptau la nimic bun, si au avut dreptate…Pesimistii au intotdeauna dreptate. S-a adeverit, inca odata, ca rãul si absurdul  au  mai multe sanse decat binele, normalul. Se spune ca pesimistul este un optimist mai bine informat, deci este un realist.

Din Academia Catavencu nr.44/2009

“Cel mai necinstit lucru …sa tragi un pîrtz in lift…Tu ajungi curând jos si iesi…intru eu. Stau in pîrtzul tãu sapte etaje…Deschid usa si dau nas in nas cu vecina de palier, care va urca in lift…si pîrtzul din cabinã persistã. Intru în apartament si prietena mã priveste ciudat si zice:<Nu e pîrtzul tau. Al cui e pîrtzul?> ”

Casa vieneza

Azi am plecat fãrã chef spre centrul orasului, prin ploaie, frig si gripa porcina,  dar in final a meritat. Persoana cu care urma sa mã intâlnesc, lângã casa vieneza, a intârziat doua sferturi academice, iar eu am intrat in vorba cu bãcanii din zonã. Erau aceiasi de acum cinci ani, când un an de zile le-am fost client fidel. Am aflat cã eu sunt printre putinii care pot relata continuarea povestii casei vieneze. Nici nu stiu ce impresioneaza mai mult: miza de circa 2.ooo.ooo  de euro sau drama persoanelor implicate. Recunosc: initial , când le-am povestit sefilor mei derularea dramei, cred cã am pus accentul pe bani, dar azi cred cã este mai interesanta drama. In realitate casa este vieneza doar la fatadã. Peretele spre vecini, calcanul netencuit,  este pur romanesc, pãrea pornit  sa cada in curtea  casei care o aveam eu in resposabilitate pentru renovare;  ca sarcina de serviciu. Din cauza calcanului, a trebuit sa ma interesez a cui este casa. Am aflat cine-i proprietarul de la comerciantii din zona, dupa ce s-au asigurat ca nu sunt unul dintre cei interesati sa acapareze casa vieneza. In principiu, din afacere, voiau sa se aleaga si ei cu ceva. O paranteza: a contat foarte mult cand le-am confirmat ca imobilul ce-l aveam eu in grija este bantuit de stafii…Am aflat programul proprietarului si al prietenei sale, i-am abordat, dar m-au trimis la plimbare…Asa au trecut vreo trei luni…Lucratorii de la renovare au inviorat comertul in zona, comerciantii ma simpatizau, le mai povesteam despre realitatea stafiilor, asa ca  m-au ajutat. Ei i-au spus proprietarului, cu discretia necesara, cã reprezint niste oameni cu relatii,  care  vor apela la politie, deoarece calcanul este un pericol public . Cuvântul magic a fost politia…Astfel am avut o intâlnire cu proprietarul.  Am convenit  ca a doua zi  sã ne deschida poarta si sa incepem montarea schelelor. N-au mai fost montate niciodata, dar calcanul rezista si azi. Dupa cateva zile proprietarul a fost gasit mort in una din multiplele camere ale casei. Supradoza de narcotice. Avea catre 40 de ani. Dupa inca câteva luni m-a cãutat pe santier tatãl proprietarului, care devenise mostenitorul fiului…Un pensionar indârjit. Se interesa cum arata concubina decedatului. Femeia disparuse cu actele casei si se bãnuia cã vrea sa apara cu testament fals. Batranul nu vorbise cu fiul de peste 30 de ani, de cand divortase de mama acestuia. Nu stiuse, pânã la moartea fiului, ca fosta sotie, inainte sa moarã, recuperase casa vieneza. Spatiul comercial de la parter era inchiriat cu 4000 de euro/luna.  Dupa recuperarea documentelor si intrarea in drepturi, m-a invitat  in imobil sã-l asist la discutiile cu potentialii cumpãrãtori; asa am aflat valoarea casei. Nu trecusem de cativa ani prin zona, iar comeciantii, care ma vazusera cu batranul mostenitor, m-au intrebat, azi, daca se vinde casa vieneza; ei ar  cunoaste persoane interesate…Am aflat ca imobilul, de a carui renovare am rãspuns cu ani in urma, este acum un mic hotel de lux; am uitat sa intreb despre stafii…Le-am spus cã  pe venerabilul proprietar al casei vieneze l-am vazut, ultima data, acum doi ani; era in tandrete matura cu o doamna intre doua varste.

Fara titlu

N-am epuizat decat vreo 200 de titluri, dar azi chiar nu stiu ce titlu  ar fi cuviincios. Este vorba despre familie si consãteni. Stiam cã cei plecati obisnuiesc sã se intoarca in sat la Paste, Craciun, Sf. Marie Mica si la Luminatie. Nu stiam care are participarea cea mai mare, care presupune efortul cel mai mare. Am aflat ieri, vorbind la telefon cu sora-mea. Cu cateva zile inainte, sora-mea a curãtat mormintele aflate in grijã in oras, in Satu Mare, si in satul natal, la vreo 25 de kilometri.  A dat telefoane la cei mai de departe sã stie dacã vin, pentru a se pregati cu cele cuvenite unor oaspeti. N-a confirmat nici unul dintre cei ce necesitau cazare…Sambata a fost la Luminatie  in Baia Mare. Duminica a fost la mormintele din Dej, la cca 100 de kilometri de Satu Mare, apoi in satul natal, direct la cimitir, la parinti, iar in drum spre casa s-a rugat si la mormintele cunoscutilor din doua sate  aflate pe traseu…Azi este Luminatia la alte doua cimitire din oras. Am intrebat-o cu cine s-a intalnit, cine a fost la eveniment. “Intreaba-ma cine n-a fost!”,  a raspuns  cu subinteles. “Au fost si Grigor din Viena, Nutu Vida, decanul din Cluj, academicianul Strempel Gabriel  din Bucuresti…Nu-ti mai spun de cei din orasele si satele din jur”. Sora-mea a fost destul de ponderata in reprosuri, dar unul dintre frati, cu care am vorbit azi la telefon, m-a intrebat si mi-a reprosat dur: ” Ce stii tu? Cred ca n-ai fost de vreo 30 de ani la Luminatie…”. Acum imi fac curaj sa vorbesc cu celalalt frate…Poate amân pânã mâine, il sun dupa ce va citi prezenta postare.

Azi nu dau sursa

Se obisnuieste sã se indice sursa  citatelor, informatiilor: filozofi, scriitori, organizatii, agentii, nobelisti… Las la o parte cã s-ar putea sa fie subiectivi, mai grav este ca s-a dovedit, de multe ori, ca s-au inselat. Mai nou, vãzând sursa, ignor informatia….Chiar despre ignoranta vreau sa povestesc.  De mai multe luni, mut de colo-colo, dar la vedere, o taietura dintr-un ziar cu fragmente de intelepciune. Primul fragment : “Ignoranta se compune din ceea ce stim si din ceea ce credem ca stim”. Azi cred ca ignoranta este formata numai din ceea ce credem ca stim.  Oricum, prejudecatile sunt mai grave decat nestiinta asumata. Iata povestea lamuritoare:  un sot isi tot timora consoarta cã este nepriceputa. Intr-o zi,  s-a afumat laptele pus la fiert de catre amãrâta de femeie. N-a reusit sa-si  ascunda nereusita. Dupa ce a baut laptele , sotul a spus plin de speranta: “In sfârsit, ai reusit si tu ceva. Ai fiert laptele ca mama; ca la mama acasa!”

Preferinte de Halloween

Am comentat în urmã cu câteva zile pe blogul lui Madi despre filmul California Dreamin’: (Http://madimcm.wordpress.com/2009/10/26/california-dreamin/) . Reaminteam  cã,   în dorinta de-a scapa cumva de Ceausescu, multi l-am fi acceptat pe fiul acestuia, Nicu. Visam româneste, în spirit traditional dinastic (!). La intrebarea lui Madi, referitoare la   conducatorul  potrivit  acum Romaniei, am rãspuns: printzesã sau  printz, dar fãrã de neamuri printre autohtoni…Madi a replicat cã ar trebui sa ne conduca tot ceva de poveste: Muma Padurii! Peste cateva zile, pe blogul lui Snake, (http://lorylex.wordpress.com/2009/10/30/cadou-naturisto-ecologic-de halloween), înainte de ample extrase din Emil Cioran, apare o foarte reusita Muma  a Pãdurii, care trage complice cu ochiul… La grãdinita, nepotul meu a desenat de Halloween o clãdire cu multe ferestre înguste. N-a vrut sa spuna ce este, decât la urechea fiicei mele: puscãrie. Probabil cã trãind in orasul lui Al Capone, s-o fi rãzbunat pe colegii inspirati de marele evazionist…

Doamnele nu lucreaza

Gigel , nepotul sau fiul lui Gheorghe, elev in clasele primare,  pândea momentul plecarii invatatoarei, pentru a veni sa-si primeasca banii de la doamna de la oras, ca in fiecare  sfarsit de saptamana. Invatatoarea i-a admirat gradina si livada orasencei,  a povestit cât de greu ii este la sat, unde nu gaseste femeie sa-i ingrijeasca copilul, n-are internet, primarul este mitocan…Au stabilit sã vina sambata sa ia legume, deoarece taranii nu se ostenesc cu gradinaritul.  Gigel a venit in curte imediat ce a fost sigur ca nu da ochii cu invatatoarea si i s-a adresat rãstit femeii : ”Te spun!”. “ Ce spui, cui spui ?” ” Te spun la domnu’…”. Intre timp   a venit dinspre ulita si sotul femeii, iar Gigel a alergat spre el strigand: “Doamna ta n-a lucrat!” In timp ce se consultau cei doi soti din priviri,  din vecini se auzi un glas barbatesc, autoritar: ” Iar n-ai lucrat nimic pana la ora asta…”. Gigel nu mai zabovi la vecini, se grabi spre casa zicand moale: “A venit tata…”

Abuzul oaspetilor

Blogul este un spatiu privat,  gazduit la randul lui in niste servere undeva in lumea larga…Programul, chiar cel minimal si gratuit, are cateva posibilitati de-a elimina automat comentatorii nedoriti. La randul sãu, titularul  blogului, daca este cu ochii pe intrari poate sterge comentariile neagreate. Zilnic citesc cateva zeci de postari si comentez cand autorul lasa loc de discutii…De cate ori am timp,  revin la blogurile deschise discutiilor intre comentatori si/sau unde autorul raspunde prompt. Sunt zile, cand asist la un regal de replici culte, altruiste,  inteligente, luminoase, autoironice; acele sunt  zile cand sunt mandru de invatamantul romanesc, de societatea scolita a Romaniei. In acele zile imi vine sa pun mana pe carte sa mai invat…Chiar sa merg la ceva cursuri…Mai sunt alte zile, zile cu ghinion, cand tot persoane cu carte, poate aceleasi persoane, care pana atunci ma incântau, se insulta, umilesc, batjocoresc… In final monopolizeaza discutia, se  rupe firul, se termina magia spiritului. Nu stiu ce-ar putea face gazda cu acesti intelectuali cu superegouri. Am vazut bloguri abandonate sau semiabandonate. Roxana Iordache ii admonesteaza cu duritate, Crina Dunca, n-a mai postat un timp, a incercat sa-si faca alt blog…Stiu si un amfitrion care tine ferm timona: Ioan Usca; poate cã foloseste si afurisenii. Democratia inceteaza cand ne gasim in spatii private.

Eins, zwei, drei, vier/…

…Pioniren heissen wir…Poate n-ar trebui sa scriu  despre  subiectul ce urmeaza. Unii vor zice ca prea mã laud cã le stiu pe toate…Simt nevoia sã spun ca nu le stiu pe toate; astfel, nu stiu despre sporturi, gramatica, engleza, muzica si alte arte…, deci nu provoc discutii pe aceste teme. Am rãmas cu o admiratie neclintita fatã de pionieri. Desigur, mi se trage din primele filme western, inclusiv western-spagheti. Apoi, romanele lui Jules Verne… Când am ajuns la Napoleon si Alexandru Macedon, i-am asezat, cam nemeritat, in aceeasi galerie a pionierilor…Revin la pionierii vestului sãlbatic. Acei tarani, irlandezi, nordici, englezi…,au fost nevoiti sa reinventeze agricultura. Erau oameni deosebit de curajosi. Sunt convins ca si azi vigoarea, dar si naivitatea natiunii americane, au radacinile in acele comunitati fondatoare. Azi am vazut revolta fermierilor români. Nu sunt  “niste tarani”, ci niste investitori, deci niste oameni ce-si asuma riscuri…Unii au studii superioare, dar n-au complexe intelectuale. Nu trebuie confundati cu masa de sateni ce traieste din ajutoare sociale. Stiu ca acei fermieri  nu sunt saraci,  dar li s-au promis subventii, au luat credite, au votat cum li s-a cerut de catre liderii lor. In mod sigur, nu am  rude printre cei ce au peste trei vaci si alte rumegatoare; nu mai am pe nimeni care sa traiasca din agricultura, deci pot fi obiectiv. Apreciez ca sunt  in fiecare sat  3-4 asemenea fermieri, deci in toata tara ar fi   maxim 50.ooo… Nu cred ca sunt apreciati in satele lor, nu sunt niste ingeri, dar se pare ca sunt deja organizati. N-as zice manipulati… Un ultim argument: cunosc foarte bine cateva cazuri de persoane de la oras, care au investit in agricultura dupa 1989; au pierdut, iar acum cârcotesc…Poate vor cârcoti si la aceasta postare.