Viscolul mi-a cam rãvãsit tihna de ţãran orgolios in iarna; mi-a aruncat in faţa toate delãsãrile: mãturi si lopeţi neadecvate, obiecte mai mult sau mai putin utile inzãpezite sau dislocate, zãvoare blocate…
Desigur, asta nu m-a impiedicat sa citesc ce au postat bloggerii chibzuiti. Nu dau nume, deoarece ar fi prea multe; regula (?) este sã linkuim maxim cinci…
Repostez ce ziceam acum doi ani in Parandaratul
…este foarte greu de dovedit…Imi place cuvântul parandãrãt; sunã mai româneste decât spaga, mita, comision la negru…Probabil, este compus din “para” (ban) si “indãrãt”.
Sa nu credeti cã l-a inventat Mircea Badea; este chiar de dinaintea comunismului…In post-comunism am cunoscut indeaproape trei asemenea situatii.
Intr-o perioadã eram imputernicit in relatia cu furnizorul de telefonie mobila. Firma la care lucram avea trei abonamente, dar furnizorul stia, din investigatii proprii, cã suntem mai multi angajati. Am fost invitat oficial la o intâlnire la firma de telefonie, am completat niste chestionare, am fost omenit, iar in final am primit un telefon modern si promisiunea cã voi primi puncte de fidelitate. Desigur cã mi s-a sugerat sã-i abonez pe toti salariatii la ei. Restul sunt detalii…
Tot pe atunci, in urmã cu vreo zece ani, il ajutam pe un prieten constructor sã redacteze oferte si devize. Atunci am aflat cã, la contractele cu asociatiile de locatari, la prezentarea ofertei de pret (unii) administratori intreabau care-i partea lor, adica parandãrãtul. Rezolvarea era rapidã: se majora pretul cu suma cerutã de administratorul imobilului. Acelasi constructor a câstigat o licitatie pentru o scoala comunalã; trebuia sã dea primarului si consilierilor jumatate din suma alocata, iar lucrarile sa le facã cu restul de bani…
In aceste zile aflãm cã sunt multi sefi numiti politic, la diverse institutii, cu salarii de mii de euro. Existã suspiciunea cã o parte din bani se intorc la partide; dacã-i asa, nu prea vãd care parlamentar ar avea interesul sã initieze ceva pentru a scãdea acele salarii, ori sa angajeze profesionisti…
&
PS. Multi ne gândim acum si la parazãpezile de altadata; au fost furate…; autoritatile competente sunt sigure ca, daca ar monta altele, istoria se va repeta…
O solutie anti-furt am gãsit-o la Teo Negura:
Tu, lupule, te plângi din şiretlic,
Când nimenea nu ţi-a furat nimic.
Tu, vulpe, dă îndărăt ce ţi se cere,
De vrei să nu mai ai vro neplăcere!
Spunea judecătorul:
“Chiar când nu sunt dovediţi,
Tâlharii se cuvine să fie osândiţi!”
*
